Disponibilizări la DSP Buzău. Află câți angajați ai instituției își vor pierde locul de muncă

Trei dintre salariaţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Buzău își vor pierde locul de muncă. Decizia luată la Ministerul Sănătăţii este ca 4% dintre angajaţii DSP să fie disponibilizaţi, ceea ce înseamnă că trei salariaţi vor primi preavize în perioada următoare. Există însă şi posibilitatea ca angajaţii aflaţi în prag de pensionare să plece mai devreme şi astfel nu va mai fi nevoie ca alţi oameni să fie daţi afară. În urmă cu mai bine de trei săptămâni, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a solicitat DSP Buzău să facă o estimare a reducerii de personal cu 4%, 10% sau 15%. La acel moment, disponibilizarea viza cel puţin trei angajaţi sau cel mult 12, varianta intermediară fiind de 8. S-a ales însă prima variantă.

În prezent, DSP Buzău are în organigramă 86 de posturi, dintre care 81 sunt ocupate.

Fii Reporter