Concurență mare pentru posturile de asistent medical în cadrul Urgențelor din Spitalul Județean

80 de buzoieni se luptă pentru cele 15 posturi scoase la concurs în această perioadă de Spitalul Județean de urgență Buzău. Concurența mare este mai ales pentru posturile de asistent medical în cadrul Unității de Primire Urgențe.

Pentru unul dintre cele 9 posturi de asistent medical și asistent medical debutant „se bat” 45 de concurenți.

Pentru postul de asistent medical la cabinetul de Pediatrie din ambulatoriul spitalului vor concura 6 candidați, în timp ce postul de asistent medical debutant la Secția Oncologie este vizat de 9 candidați.

Concurență mare este și pentru alte 4 posturi nemedicale. Proba scrisă a avut loc marți iar interviul este programat în data de 18 noiembrie.

Afişarea rezultatelor finale va fi făcută pe 22 noiembrie, pe site-ul Spitalului Județean, dar și la avizierul de la intrarea în instituție.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI