Clădire nouă cu parter și subsol, viitoarea configurație a Unității de Primiri Urgențe Buzău

Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău intră într-un amplu proces de modernizare și extindere. Potrivit proiectului, va fi construit un imobil nou cu parter și subsol, paralel cu corpul (C1) al spitalului, în dreptul actualei parcări.

La parter se vor amenaja noi spații de primire pentru bolnavi și aparținători iar La subsolul noului imobil se vor amenaja o parcare, vestiare și magazia UPU. Conform proiectului valoarea modernizărilor este de aproximativ 3 milioane de euro. Acestea includ atât construcția noii clădiri, cât și achiziția de diverse echipamente și dotări medicale.

„Jumătate din bani vor fi puși de Uniunea Europeană – finanțare nerambursabilă, cealaltă jumătate va trebui acoperită de noi. În curând se va semna contractul de finanțare, urmează apoi licitațiile pentru desemnarea constructorului și furnizorilor. termenul de finalizare este de 24 de luni”, a precizat șeful CJ Buzău, Emanoil Neagu.

În acest an vor începe lucrările și pentru modernizarea blocului operator care se va realiza în perioada imediat următoare, cu fonduri europene și cu sprijinul Consiliului Județean.

Potrivit managerului SJU Buzău, Claudiu Damian, se va executa o recompartimentare a corpurilor C și D ale spitalului, astfel încât să se creeze spațiul necesar pentru extinderea Blocului Operator și asigurarea funcționării acestuia la standardele impuse de normele europene.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI