Campanie pentru salvarea micuțului Vlăduț Ilinca, diagnosticat cu o boală cumplită

Vlăduț Ilinca, un băiat de numai 6 ani, diagnosticat cu cancer la vezică, are mare nevoie de ajutor pentru a avea o șansă la viață. A fost diagnosticat cu rabdomiosarcom embrionar și a fost supus deja unei prime intervenţii chirurgicale. Medicii din Olanda îi dau șanse copilului însă costurile tratamentului depășesc cu mult posibilitățile familiei.

Drama familiei lui Vlăduț este cu atât mai mare cu cât și mama sa a fost diagnosticată, în urmă cu 2 ani, cu cancer de col uterin.

Vlăduț a fost diagnosticat cu o boală teribilă, rabdomiosarcom embrionar – cancer de vezică, o maladie rară și cu o evoluție rapidă. Băiețelul a trecut deja printr-o intervenție chirurgicală, iar șansa vindecării lui este urmarea unor tratamente costisitoare în Olanda, care depășesc mult posibilitățile părinților săi.

Pentru Vlăduț Ilinca a fost creată o pagină de Facebook de către o tânără buzoiancă, Diana Toma, impresionată de povestea lui și care s-a implicat în multe campanii și proiecte umanitare, și care acum îi îndeamnă pe oameni să-l sprijine și să contribuie la salvarea lui.

„Vlăduț este un copil frumos de șase ani, care se agață cu încleștare de viață. O viață care, fără ajutorul nostru, de la mic la mare, s-ar putea stinge, dacă el nu ajunge în Olanda, țara care îi promite o șansă! Noi, buzoienii, am dat de multe ori dovadă că suntem o comunitate sensibilă la nevoia aproapelui nostru și ne-am mobilizat exemplar ca să ajutăm. Pagina aceasta este strigătul disperat al unor părinți cărora li se stinge copilul sub ochi! Noi putem să-l trimitem pe Vlăduț la tratament în Olanda, donând oricât de puțin pentru viața lui! Nu trebuie decât să facem un exercițiu simplu de imaginație și în locul lui Vlăduț să ne vedem puiul! Orice sumă și rugăciunile sunt binevenite!”.

Buzoienii care doresc să-l sprijine pe Vlăduț Ilinca în lupta sa cu boala cumplită care nu-l lasă să se bucure de copilărie pot dona în contul IBAN: RO71BTRL01001201F21178XX – în lei; RO89BTRLEU RCRT00F2117801 – în euro.

Conturile sunt deschise la Banca Transilvania, titular Ilinca Nicoleta Alina și se mai poate ajuta prin paypal.

pozas unu

Comentarii

comentarii

Fii Reporter