Buzoienii s-au mobilizat pentru salvarea a două buzoience diagnosticate cu boli grave

Spectacolele organizate de Consiliul Județean și Teatrul „G. Ciprian“ cu ocazia Zilei de Dragobete au constituit un bun prilej pentru ca publicul buzoian să se alăture campaniilor umanitare derulate pentru ajutorarea buzoiencelor Miruna (1 an) și Teodora Tudose (20 ani), diagnosticate cu boli grave.

Spectatorii prezenți la concertul Emeric Imre și la spectacolul „Magnolii și cianură“, cu Carmen Tănase în rolul principal, au donat bani în cele două urne amplasate la intrarea în sală de către Consiliul Județean.

Suma strânsă din donații, pe parcursul celor două seri, este de 7.300 lei. În plus, prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Buzău, atât Miruna, cât și Teodora, vor primi câte un ajutor financiar, în valoare de 5.000 lei.

În total este vorba despre suma de 17.300 lei, care urmează să se împartă în mod egal familiilor celor două tinere. Urnele vor rămâne și în luna martie la Teatrul George Ciprian, unde vor avea loc mai multe spectacole.

Buzoianca Miruna a fost diagnosticată cu Sindromul Sturge-Weber și are nevoie de o intervenție chirurgicală în străinătate, în timp ce Teodora Tudose suferă de encefalită autoimună cu anticorpi anti NMDA și anti AMPA, aflându-se internată într-o clinică din Viena.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI