VIDEO Blocul operator al Spitalului Judeţean de Urgență intră într-un amplu proces de modernizare

Sălile de operație de la Spitalul Județean de Urgență Buzău vor arăta ca în Occident. Este vorba despre un amplu proiect de modernizare a blocului operator, care va demara în curând. Investiția, în valoare totală de aproximativ 3,5 milione de euro, va fi suportată de Consiliul Județean Buzău.

În tot acest timp, din opt săli de interventie chirurgicală, vor rămâne doar 3, însă această situaţie nu îi va afecta pe pacientii care vor avea nevoie de operații. Lucrările vor începe în septembrie și vor dura 12 luni.

Lucrările de modernizare vor consta într-o recompartimentare a celor două corpuri de clădire, cu scopul de a extinde suprafaţa Blocului Operator şi de a asigura celelalte compartimente aferente, la standardele impuse de normele europene. Practic, sălile vor fi transformate radical, iar dotările și aparatura vor fi de ultimă generaţie.

Din momentul în care vor începe lucrările, doar trei dintre cele opt săli de operaţie vor mai rămâne deschise pentru intervenţiile chirurgicale. Medicii vor avea, de asemenea, un program modificat, iar operaţiile vor fi programate în două schimburi.

Modernizarea Blocului operator, cea mai mare investiţie programată în ultimii ani în Spitalul Județean din Buzău, va costa aproximativ 3,5 milioane de euro, fonduri alocate din bugetul propriu al Consiliului Judeețan Buzău.

Lunar, la Spitalul Județean de Urgență Buzău au loc aproximativ 800 de intervenții chirurgicale, iar mai bine de jumătate dintre acestea sunt urgențe medicale.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI