miercuri, 21 februarie, 2024

Blocarea cardurilor de sănătate îi revoltă pe medicii de familie. Au trimis o scrisoare conducerii CNAS, cu mai multe solicitări

Blocarea cardurilor de sănătate îi revoltă pe medicii de familie. Au trimis o scrisoare conducerii CNAS, cu mai multe solicitări

Facebook
Twitter
Email
Problemele ivite în funcţionarea cardurilor de sănătate sunt numai responsabilitatea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, de aceea niciun medic nu trebuie sancţionat dacă în continuare acordă servicii în afara cardului. Este opinia patronatului medicilor de familie, care a înaintat luni o scrisoare conducerii CNAS, prin care cere adăugarea la legislaţie a unei prevederi referitoare la acest aspect.

Prin documentul transmis preşedintelui CNAS, Vasile Ciurchea, Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), reprezentant legal al medicilor de familie, afiliată la UGIR, atrage din nou atenţia asupra derapajelor din sistemul medical actual, începând cu data implementării cardului de sănătate.
 
Scrisoarea redactată de Federaţia Naţională a Patronatului Medicilor de Familie şi semnată de medicul buzoian Angela Mazdrag, preşedintele FNPMF, a fost transmisă luni dimineaţă conducerii CNAS. 
 
„Din cauza multiplelor probleme apărute ca urmare a blocării frecvente a sistemului informatic e-Card al CNAS, cu imposibilitatea de a acorda servicii medicale asiguraţilor şi a declaraţiilor în contradicţie cu prevederile legislative, vă solicităm completarea Ordinului nr. 388/186/2015 la art.1 alin. 3 cu specificaţia că *medicii de familie nu vor fi sancţionaţi* prin imputări sau neplata serviciilor în cazul acordării serviciilor medicale persoanelor fără card operaţional“, se arată în scrisoarea adresată de medicii de familie conducerii CNAS.
 
Potrivit documentului, toţi medicii de familie şi-au respectat obligaţia contractuală privind achiziţia de cititoare de carduri, schimbări de token-uri pentru semnarea electronică, acces la internet corespunzător, plătind sume importante în acest scop. 
 
„Funcţionarea sistemului informatic e-Card este în totalitate în responsabilitatea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate”, ţin să specifice membrii FNPMF. Scrisoarea transmisă CNAS conţine şi cereri privind trecerea în sarcina exclusivă a Casei de Asigurări a intervenţiilor de deblocare a cardurilor blocate.
 
„Vă solicităm să dispuneţi către toate Casele Judeţene de Asigurări aflate în subordinea CNAS să stabilească persoane de contact din cadrul departamentelor IT responsabile cu aceste atribuţii de a debloca toate cardurile blocate din judeţ. De asemenea solicităm ca programul şi datele de contact ale persoanelor desemnate să fie trecute pe site-ul fiecărei case judeţene şi la intrarea în aceste instituţii, spre informarea tuturor pacienţilor asiguraţi. Medicii oferă pacienţilor servicii medicale programate de care au nevoie, nu trebuie să piardă timpul cu deblocări de carduri”, se mai arată în scrisoarea adresată Casei Naţionale de Asigurări.
 
Patronatul medicilor de familie mai solicită precizarea oficială cu privire la activitatea sau nu a cardului primit de o persoană care este neasigurată în sistemul informatic şi ca, odată cu validarea e-rp cu cardul, casele de asigurări să renunţe în a mai solicita şi formular de reţetă pe hârtie, „reţeta putând fi găsită cu ajutorul cardului utilizat şi în farmacii”.
 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.