Au fost înregistrate încă șase cazuri de COVID-19 în cartierul Poștă. Trei sunt copii

Conform datelor Direcției de Sănătate Publică, în județul Buzău au fost înregistrați încă 12 bolnavi diagnosticați cu COVID-19. Șase dintre aceștia provin din focarul identificat în cartierul Poștă. Numărul total de cazuri pozitive la nivelul județului a ajuns la 95.

Potrivit DSP, șase dintre bolnavi provin din focarul identificat în cartierul Poștă. Trei sunt copii cu vârste cuprinse între 4 luni și 6 ani, iar ceilalți trei, adulți cu vârste cuprinse 24 și 35 ani.

Doi dintre pacienții confirmați au prezentat simptomatologie și au fost internați în condiții de isolare la Spitalul Judetean de Urgență Buzău, Secția Pneumoftiziologie.

Ceilalți patru pacienți prezintă afecțiuni cronice, iar testarea s-a efectuat în conformitate cu Metodologia Institutului Național de Sănătate Publică cu privire la algoritmul de testare.

Toți pacienții au fost internați la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat. Anchetele epidemiologice sunt în curs de desfășurare pentru stabilirea măsurilor ce se impun și stabilirea tuturor contacților.

Fii Reporter