Angajări la Spitalul din Râmnicu Sărat

Spitalul Municipal Râmnicu Sărat face anagajări. Sunt disponibile mai multe posturi de asistenți, infirmiere și îngrijitoare. Candidații interesați își pot depune dosarele până la sfârșitul acestei luni, iar la finele lunii august vor susține probele de concurs.

Mai precis, spitalul scoate la concurs trei posturi de asistent medical debutant, specializarea medicină generală, un post de asistent de farmacie debutant, șapte posturi de infirmieră debutantă și trei posturi de îngrijitoare.

Conform anunțului publicat pe site-ul spitalului, pentru cele trei posturi de asistent medical debutant, dar și pentru postul de asistent de farmacie, înscrierile se pot face până pe data de 30 iulie.

Proba scrisă se va susține pe 28 august, începând cu ora 10.00 la sediul spitalului din Râmnicu Sărat, iar candidații care vor fi declarați admiși vor susține proba de interviu la data de 30 august.

Candidații interesați de posturile de infirmieră debutantă și cele trei posturi de îngrijitoare se pot înscrie la concurs până pe data de 30 iulie, urmând ca pe 29 august să susțină proba scrisă, iar interviul, în data de 31 august.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI