Ambulanța din Buzău, chemată să ajute o femeie care a leșinat din cauza căldurii

Din cauza caniculei, o femeie de 50 de ani, din municipiul Buzău, a leșinat pe strada Spiru Haret, miercuri, aproape de orele prânzului. Victima a fost preluată imediat de o ambulanță, apoi transportată la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean, pentru îngrijiri. Aproximativ 130 de buzoieni au sunat marți la 112 pentru a cere asistență medicală după ce s-au simțit rău din cauza căldurii. 

Potrivit medicului Venera Acsinte, de la DSP Buzău, dispeceratul Serviciului de Ambulanță Buzău a fost apelat de 130 de ori în mai puțin de 12 de ore. Reperezentanții Direcției de Sănătate au început deja să monitorizeze și să raporteze la București situația afecțiunilor provocate de căldura excesivă din ultimele zile. 
 
Medicii recomandă evitarea expunerii la soare în intervalul orar 11:00-18:00. De asemenea, ei îi sfătuiesc pe buzoieni să poarte îmbrăcăminte de culoare deschisă, din in, bumbac sau mătase, să-și acopere capul cu pălării, să consume multe lichide și să evite, cu desăvârșire, consumul de cafea, alcool și băuturi energizante.
Fii Reporter
DISTRIBUIȚI