A demisionat managerul Spitalului Județean Buzău, medicul Marius Anastasiu

Managerul Spitalului Județean de Urgență Buzău, medicul Marius Anastasiu, și-a înaintat cererea de demisie, în cursul zile de astăzi, din motive personale. Reprezentanții Consiliului de Administrație spun că au luat act de decizia acestuia, după ce au încercat să-l convingă să revină asupra deciziei.

”Managerul general și-a înaintat cererea de demisie argumentând că dorește să se dedice mai mult activității sale medicale. Nu am reușit să-l convingem să rămână, astfel că spitalul va fi condus deocamdată de directorul medical, doctorul Ion Drăghici, urmând ca președintele CJ să nominalizeze un manager interimar până la organizarea concursului”, a declarat Laurențiu Gavrilă, președintele CA al Spitalului Județean Buzău.

Medicul Marius Anastasiu, un renumit chirurg la nivel național și internațional, a preluat soarta celei mai mari unități spitalicești din județ, pe 2 august 2012, după ce fostul director al spitalului, medicul Dorel Nicolescu a solicitat pensionarea.

Fii Reporter