VIDEO Surparea de la Râmnicu Sărat, care a înghițit o mașină, a scos la lumină catacombe de pe vremea lui Brâncoveanu

O groapă adâncă de peste trei metri s-a format, în cursul nopții de miercuri spre joi, pe cea mai importantă stradă din Râmnicu Sărat. Craterul a înghițit un autoturism, proprietarul fiind trezit în toiul nopții de vecini pentru a-l anunța că i-a dispărut mașina în măruntaiele pământului. Surparea a scos la iveală şi o descoperire arheologică importantă, de pe vremea lui Constantin Brâncoveanu.

Incidentul s-a produs în jurul orei 3 dimineața, prăbușirea bucății de pământ cu mașina de pe ea producând un zgomot puternic. Proprietarul Opelului scufundat în asfalt a aflat de la câțiva vecini că maşina sa s-a prăbuşit întru-un hău format în parcarea de pe marginea drumului European 85. Abia după ce i-a fost scos autoturismul din groapă a putut observa pagubele.

”Vă dați seama cum e să parchezi mașina și să te trezești că nu mai e. De fapt, azi noapte, m-a trezit un vecin ca să îmi spună că nu mai e mașina. Mașina are spartă luneta din spate și caroseria este foarte zgâriată. Sincer, nici nu știu ce să fac pentru evaluarea pagubelor. Am vorbit la Primărie iar de acolo mi-au zis că deocamdată natura e de vină pentru această calamitate. De la Acvaterm au zis că țeava nu e spartă, deci nu de la ei ar fi problema. Probabil de la asigurări o să vină un evaluator sau vom ajunge la judecată”, spune Gabriel Leu, de 37 de ani, proprietarul maşinii avariate.

vlcsnap-2017-02-23-12h46m45s201

Autorităţile locale din Râmnicu Sărat au împrejmuit zona, surparea afectând o bandă de circulație a străzii Mihail Kogălniceanu, segmentul din drumul E 85 care traversează oraşul Râmnicu Sărat. La baza craterului se pot observa straturi de cărămidă şi câteva guri ale unor beciuri.

”O boltă a unuia dintre tunelurile de sub oraș a cedat și a dus la producerea acelei excavații. Am pus în siguranță traficul pentru că până la urmă asta trebuie asigurat cât mai rapid, reluarea traficului, pentru că vorbim de un drum european foarte circulat. Vom vedea și cum se vor pronunța cei de la Muzeu, dacă are valoare istorică, dacă vor fi porțiuni ce trebuie puse în valoare arheologică. În privința despăgubirii, i-am spus proprietarului că trebuie investigat și să vedem cine este vinovat. Fără îndoială vom apela la juriști și vom vedea cum poate fi despăgubit”, a declarat Sorin Cârjan, primarul din Râmnicu Sărat.

La rândul lor, reprezentanții Muzeului Județean Buzău spun că groapa nu va fi astupată peste noapte, fiind vorba de un vestigiu deosebit de important. Potrivit arheologilor, surparea a scos la iveală ruinele unei pivnițe construite în stil Brâncovenesc, vechi de peste 400 de ani.

„Cel mai probabil face parte din structura medievală a Râmnicului, întrucât ne aflăm într-un oraș cu un important complex Brâncovenesc, cu foarte multe construcții și foarte multe structuri de sfârșit de secol XVII. Ce se vede aici arată cel mai probabil ca o pivniță brâncovenească. Nu este singura din județul Buzău. Nu poate fi vorba de astuparea rapidă a acestei construcții pentru că legea prevede altceva”, precizează Daniel Costache, director adjunct al Muzeului Juețean Buzău.

Din primele estimări, carosabilul prăbuşit s-ar afla într-o zonă unde cu sute de ani existau mai multe conace boiereşti ale unor negostori evrei. Potrvit experților, sub municipiul Râmnicu Sărat s-ar afla o rețea complexă de tuneluri contruite în evul mediu care avea rolul de refugiu în caz de război.

Descoperiri similare s-au făcut imediat după cutremurul din anul 1977 care a afectat serios municipiul Râmncu Sărat. Autoritățile de la acea vreme au preferat însă să ingroape rapid ruinele şi să sistematizeze oraşul.

Fii Reporter
Loading...