VIDEO Curiozități despre vulcanii noroioși de la Pâclele Mari și Pâclele Mici. Cum s-au format craterele cu noroi

Natura a înzestrat dealurile şi munţii din Curbura Carpaţilor cu minuni unice, iar Vulcanii Noroioşi din judeţul Buzău sunt exemplul poate cel mai elocvent. Pe glob, sunt aproximativ o mie de astfel de fenomene, dar în Europa sunt foarte rare. România, prin rezervaţia naturală din Buzău, se poate lăuda cu singurii vulcani noroioşi miniaturali din Europa.

În România, vulcani noroioşi pot fi întâlniţi şi în alte locuri, precum Ocna Sibiului, la Homorod, la Bazna, pe dealurile Transilvaniei, dar şi în anumite zone colinare din Moldova, unde micii vulcani sunt numiţi ”gloduri” sau ”ochiuri de glod”. Însă, zona cea mai spectaculoasă în care se poate observa acest fenomen natural unic o reprezintă Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mari şi Pâclele Mici din judeţul Buzău.

Oamenii de ştiinţă spun că impropriu sunt numiţi vulcani, pentru că prin conuri nu erupe magmă fierbinte, ci un noroi sedimentar rece. Sunt situaţi în partea centrală a Subcarpaţilor de Curbură, în apropierea comunei Berca, judeţul Buzău.

Rezervaţia Vulcanii Noroioşi are patru locuri în care se manifestă acest fenomen: La Fierbători, Pâclele Mari, Pâclele Mici şi Beciu. Cei mai cunoscuţi sunt Pâclele Mari, care acoperă 15 hectare, declaraţi rezervaţie geologică în 1955, şi Pâclele Mici, întinşi pe 10 hectare, care au fost incluşi pe lista monumentelor naturii în 1924. Aceştia din urmă sunt cei mai vizitaţi pentru că accesul la ei este mai uşor.

Vulcanii noroioşi sunt nişte movile conice, asemenea unor pâlnii cu vârful în sus, care se formează la suprafaţa pământului, prin erupţia gazelor naturale care-şi croiesc drum de la adâncimi de circa 3.000 de metri spre suprafaţa pământului, printr-un strat de sol argilos, în combinaţie cu pânza freatică.

Erupţia unui astfel de vulcan formează la suprafaţă conurile prin întărirea noroiului în contact cu aerul. Noroiul venit din adâncurile pământului este foarte lichid, motiv pentru care conurile au înălţime mică.

Noroiul este împins continuu de gazele naturale spre gura vulcanilor, de unde se prelinge pe versanţii acestora, sub forma unor pârâiaşe, care se usucă treptat, modificând astfel în permanenţă peisajul. Mâlul împins la suprafaţă face ca aceste cratere să se mărească, întinzându-se unele către celelalte, până se unesc între ele, dând naştere astfel unor guri de vulcani cu diametre de până la 3 metri.

Ploile modelează şi ele permanent acest areal, săpând în cratere mici canioane ce dau ansamblului un aspect selenar. Peisajul pare desprins dintr-un film SF: noroi gri care bolboroseşte din cratere, iar în jur solul crapă sub căldura soarelui, fiind deopotrivă frumos şi înfricoşător.

În timpul perioadelor de secetă, pe platourile Vulcanilor Noroioşi, se dezvoltă o eflorescenţă salină, care ia naştere prin cristalizarea sării, în urma evaporării apei din noroiul aruncat în timpul erupţiei.

Deosebit de importantă din punct de vedere geologic şi botanic, în Rezervaţia naturală a Vulcanilor Noroioşi, la marginea câmpurilor de noroi cresc doi arbuşti, declaraţi monumente ale naturii: gardurariţa (Nitraria schoberri) şi cătina ţepoasă (Obione verrucifera). La rândul ei, fauna acestui loc înregistrează prezenţa a două specii rare: scorpionul şi termita.

Fii Reporter