VIDEO Cornel Penu, o legendă a handbalului, a fost prezent printre elevii și profesorii Colegiului Hasdeu

Eveniment de neuitat, găzduit astăzi de Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău. Cel mai mare portar de handbal al lumii în anii ’70, legendarul Cornel Penu, a fost prezent printre elevii și profesorii buzoieni. Absolvent al Liceului Hasdeu, Penu a venit la Buzau pentru a lansa cartea „Penu. A apăra. A câștiga. A trăi”, lucrare scrisă de marele handbalist împreună cu jurnalistul sportiv Cristian Geambașu, și el absolvent al reputatului colegiu buzoian.

Puțini sunt cei care, în zilele noastre, mai știu cine este Cornel Penu. Dacă pentru majoritatea celor cu vârsta până in 40 de ani, numele sau nu reprezintă nimic, pentru cei trecuți de prima tinerețe, Cornel Penu reprezintă un idol. Dublu campion mondial cu naţionala de handbal a României, la Paris în 1970 şi la Berlin în 1974, buzoianul Cornel Penu este un nume de legendă al handbalului mondial, ani la rând fiind considerat cel mai bun portar e handbal al lumii.

Astăzi, marele sportiv a fost prezent la Buzău, la Colegiul Național „B.P. Hasdeu”, liceu pe care l-a absolvit, pentru a-si lansa cartea „Penu: A apăra. A câștiga. A trăi”, volum scris de marele handbalist împreună cu jurnalistul sportiv Cristian Geambașu. Amfiteatrul colegiului buzoian a fost neîncăpător, la eveniment ținând să participe numeroși profesori și elevi, dar și fosți colegi sau elevi ai lui Cornel Penu.

Ajuns la 71 de ani, Cornel Penu își amintește perfect momentele de foc ale jocurilor importante disputate în poarta naționalei de handbal.

Co-autor al cărții „A apăra. A câștiga. A trăi” este Cristian Geambașu, și el absolvent al cunoscutului colegiu buzoian. Jurnalistul Radu Naum, fiul celebrului publicist Hristache Naum, absolvent de Hasdeu, a amintit de contextul social și politic în care echipa națională a României domina handbalul masculin mondial.

Ștefan Birtalan, component de bază al echipei de aur a handbalului masculin romanesc, a ținut să fie și el alături de bunul său prieten, Cornel Penu.

Cetățean de onoare al orașului Buzău, Cornel Penu s-a născut în Galați, dar părintii sai s-au mutat la Buzău când avea trei ani. S-a apucat de handbal și de fotbal la Școala Generală nr. 8 din Buzău, evoluând pe postul de portar de la început, apoi s-a specializat în handbal, la Școala Sportivă, sub îndrumarea lui Constantin Căpățână.

În paralel cu studiile la Facultatea de Mecanică din Galați, a activat la clubul Știința. În anul 1967, Penu s-a transferat la CS Dinamo București. Cu echipa națională de handbal, el a caștigat două medalii de aur și una de bronz, la Campinatele Mondiale, și o medalie de argint și una de bronz, la Jocurile Olimpice. De aproape 20 de ani, Penu locuiește în Franța.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI