VIDEO Atmosferă incendiară, la concertul aniversar din Buzău al trupei Celelalte Cuvinte

celelalte cuvinte

Peste 400 de iubitori ai rock-ului, din Buzău, au participat sâmbătă seara, la un concert electrizant susţinut de trupa Celelalte Cuvinte într-un pub din centrul oraşului. Formaţia din Oradea se află într-un turneu aniversar, cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la înfiinţare.

Fanii au cântat alături de membrii formaţiei hit-uri vechi şi cântece noi care se vor găsi pe un nou album.

rock

Cel mai nou membru al trupei a intrat în componenţă în urmă cu 30 de ani. El spune că are o amintire cu totul specială legată de Celelalte Cuvinte, care şi-a lăsat amprenta asupra carierei sale pentru totdeauna.

”Eu am 30 de ani în gașcă Am început în trupă prin a fi fan. Ulterior, la o cântare a lor, am făcut un intro pentru albumul numărul doi al lor și de atunci încolo am fost membru permanent”, a declarat Tiberiu Pop.

Formaţia s-a înființat în decembrie 1981, la Timișoara. Unul dintre membrii fondatori s-a arătat mulţumit de reacţia publicului cunoscător de muzică bună.

”Mi-a plăcut publicul, a stat, a ascultat, a comemorat, și-au amintit. Ne-au ascultat piesele noi și suntem foarte mulțumiți. De aceea am venit în Buzău pentru că știam că aici sunt oameni care mai ascultă muzică”, a spus la finalul concertului, Calin Pop, solistul trupei.

Turneul ar fi trebuit să se desfăşoare anul trecut, dar a fost amânat după ce basistul formaţiei, Marcel Breazu, s-a îmbolnăvit de pneumonie.

Celelalte Cuvinte este prima trupă din România care, după plecarea formației Phoenix din țară, a atras atenția publicului cunoscător de muzică elaborată.

Fii Reporter
Loading...