Un fermier buzoian a dat lovitura cu usturoiul românesc: cultivă un soi nou, botezat Benone, după numele celebrului interpret de muzică populară, Benone Sinulescu. E mai dulceag, mai aromat și mai iute decât cel din import, spun creatorii acestui usturoi, adică specialiștii Stațiunii de Cercetare Legumicolă Buzău.
Hotărât să relanseze tradiția cultivării usturoiului în apropiere de Râmnicu Sărat, Valentin Jecu a apelat în urmă cu cinci ani la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare în Legumiculură din Buzău pentru a-i dezvolta un sortiment rezistent și gustos.
Cercetătorii de aici au reușit să preia de la grădinari din Râmnicelu soiurile locale aflate în pericol de dispariție și să dezvolte altele noi. Dintre acestea, usturoiul Benone a fost deja omologat și este aproape gata să ajungă pe mesele românilor.
”În acest moment avem cultivată o suprafață de 15 hectare numai cu soiul Benone, dezvoltat împreună cu Stațiunea de Cercetare Legumicolă Buzău. În primul și în primul rând, are acel gust unic, acel gust dulce-acrișor-iute, pe care nu-l mai are niciun alt soi de usturoi pe care îl găsești pe piață. Calitățile vin și din terenul zonei, care îi dă aceste calități unice”, spune Valentin Jecu.
Usturoiul Benone crește pe terenuri fertile din Râmnicelu, localitate de lângă Râmnicu Sărat vestită la nivel național pentru gustosul usturoi. Solul bun și priceperea generațiilor de cultivatori au făcut ca acest usturoi să capete multe calități.
”Trebuie să știm că usturoiul are cerințe speciale de sol și de climă. Nu se obțin rezultate bune pe tot teritoriul țării noastre ci numai în zone pretabile pentru usturoi, în luncile râurilor, în zone cu teren ușor nisipos, cu drenaj bun, așa cum este în apropierea albiei râului Râmnicu Sărat”, spune cercetătorul Costel Vânătoru, de la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură.
Usturoiul Benone va ajunge la sfârșitul lunii iunie în piețele din Buzău, Vrancea și București. Printre primii clienți se va număra și Benone Sinulescu, îndrăgitul solist de muzică populară reprezentativ pentru județul de la Curbura Carpaților. Artistul s-a bucurat când a aflat că numele său este atribuit unui soi local de usturoi.
”M-am consultat înainte de a da denumirea de Benone pentru că el reprezintă Buzăul. Sigur, este și un mare iubitor de legumicultură. De aceea am ales să îl botezăm, să-i dăm denumirea Benone, pentru că în fiecare primăvară eu îi trimit răsaduri și dumnealui le cultivă cu multă dragoste”, spune cercetătorul Costel Vânătoru.
Usturoiul Benone va fi ambalat în plase de rafie, în cantități mici, pentru a rezista multe luni în condiții minime de păstrare. Pentru noul sortiment, fermierul din comuna Râmnicelu a primit deja comenzi de la câțiva producători buzoieni de cârnați de Pleșcoi dar și de la un supermarket din Vrancea.