vineri, 12 iulie, 2024

Turismul gastronomic românesc ia avânt. Ce rol are Buzăul în atragerea străinilor

Turismul gastronomic românesc ia avânt. Ce rol are Buzăul în atragerea străinilor

Facebook
Twitter
Email

Bucătăria românească este apreciată de mulți străini pentru diversitatea și autenticitatea sa. Printre județele cu potențial se află și Buzăul. La promovarea atracțiilor culinare județul situat la curbura Carpaților contribuie semnificativ și un neamț stabilit în țara noastră. El organizează în Buzău târguri de mâncăruri gătite lent (slow-food).

Târgurile de mâncare cu specific local atrag străinii ca un magnet, iar standurile cu brânzeturi sunt luate cu asalt de cei aflați în căutarea aromelor speciale. Turiștii se declară imediat cuceriți de gustul produselor românești.

„Îmi place brânza. Este foarte gustoasă și se găsește într-o gamă variată. Îmi mai plac legumele proaspete, foarte aromate”, spune Cristina, din Cehia.

Avalanșa de turiști străini a avut loc la Târgul Artizanilor din comuna Berca. Aici expun periodic producători de bunătăți tradiționale și pensiuni din Ținutul Buzăului dar și din alte regiuni ale țării. Prahovenii se laudă de exemplu cu cele mai rafinate brânzeturi.

„Mi-aș dori să gust brânza românească faimoasă în această regiune. De asemenea aș vrea să gust cârnații de la acel stand și vinul, pentru că oriune unde te uiți vezi podgorii întinse. E minunat și suntem foarte încântați că suntem aici și putem să gustăm totul, sper”, mărtuisește Camil, turist din Polonia.

 

România este din ce în ce mai recunoscută ca o destinație pentru turismul culinar, datorită gastronomiei ce variază semnificativ de la o regiune la alta. Printre județele cu potențial se află și Buzăul, ținutul din care provin celebrii cârnați de Pleșcoi, babicul sau covrigii subțiri și crocanți.

De promovarea atracțiilor culinare de aici se ocupă și Thorsten, un neamț stabilit în țara noastră. Acesta organizează târguri de produse slow-food, adică mâncăruri gătite lent.

„Eu cred că Buzăul are potențial să devină o destinație turistică chiar la nivel internațional. Nu avem castele, nu avem conace, dar avem natură, avem mâncare bună și oameni. Avem oameni, cultură, mâncare și trebuie să punem împreună, să lucrăm împreună și să facem ceva nou, să creăm ceva unic”, declară Thorsten Kirschner, coorganizator al târgului din Berca.

Piața Artizanilor este organizată într-o grădină cochetă aflată pe drumul care duce la Vulcanii Noroioși. Turiști străini din peste zece țări, printre care Franța, Spania, Germania, Israel și Serbia au vizitat primele ediții ale târgului.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.