Traseu turistic de o zi în legendarul ţinut al Buzăului. Minunile naturale puţin cunoscute românilor

În aşteptarea verii, când vă puteţi încumeta să plecaţi în drumeţii pe munte, vă propunem o listă cu cele mai frumoase obiective din judeţul Buzău, pe care le puteţi vizita într-o singură zi. Salba de frumuseţi ale naturii, între care vulcanii noroiosi sau aşezările rupestre din Munţii Buzăului, transformate de sihaştri în tainice biserici, se află la numai 150 de kilometri distanţă de Bucureşti.

Tabăra de sculptură de la Năeni, la început de periplu

Puţini ştiu că celebra tabără de sculptură de la Măgura are o copie la doar câteva zeci de kilometri distanţă. Pe o suprafaţă mai mică, cu mai puţine lucrări, tabăra de la Năeni este încă prea puţin cunoscută, deoarece nu a avut parte de aceeaşi mediatizare.

Sculpturile sunt rodul muncii a 14 veri la rând a sute de elevi de liceu din Slobozia şi Buzău. În piatră, copiii si-au dăltuit viziunea supra istoriei, maternităţii, vieţii şi morţii.

La o aruncătură de băţ de Buzău, pe dealurile Istritei, într-o poiană scăldată de razele soarelui, cu câmpia de o parte şi Carpatii de cealaltă, tabăra de la Năeni stă mărturie a voinţei dictatorului comunist care a condus decenii România.

Imediat ce s-a închis tabăra de la Măgura, Ceauşescu a ordonat deschiderea unei alte tabere într-o zonă despre care aflase ca e bogată în piatra.

S-au cărat pe şantier tone de calcar din carieră şi rând pe rând bolovanii au căpătat forme şi înţelesuri. Piatra a primit lovitură după lovitură de daltă şi a prins forma şi înţeles.

Între Năeni şi Pietroasele se află chilia unui sihastru

După zece ani petrecuţi la Muntele Athos, călugărul Ambrozie Rizea a ales să trăiască în sihăstrie. A petrecut cinci ani la Schitul Cetăţuia din Buzău, după care, intrat în conflict cu mai-marii bisericii, şi-a construit o chilie într-o stâncă din apropierea localităţii buzoiene Breaza.

A cioplit mult în piatră ca să o adâncească, astfel că în scurt timp i-a dat forma unei case ţărăneşti. „Chilia sa era săracă şi avea doar cele necesare. Era prieten cu vulturii şi şoimii, cu vrăbiile, căprioarele şi urşii. Până şi lupii i se supuneau“, scrie preotul Mihail Stanciu.

În grota de la Breaza a sălăşluit pustnicul Ambrozie aproape 55 de ani în post şi rugăciune. Cântările şi rugăciunile monahului se auzeau până jos în vale, astfel încât vestea despre un sfânt pustnic în viaţă ajunsese departe de graniţele comunelor de la poalele Istriţei, spune legenda.

Popas la Pietroasele, unde a fost descoperită “Cloşca cu puii de aur”

Următoarea oprire este la Pietroasele, localitatea din România cu una dintre cele mai mari densităţi de vestigii istorice pe metru pătrat. Acest aspect poate fi explicat prin faptul că zona a fost locuită timp de şase milenii. Pe raza localităţii a fost descoperit tezaurul “Cloşca cu puii de aur”.

Din 1971, tezaurul este expus la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti şi este compus din 12 piese cu o greutate totală de 19,820 kg de aur.

La o aruncătură de băţ de locul în care a fost descoperit cel mai preţios tezaur al României, „Cloşca cu puii de aur”, se află gospodăria lui Ion Moacă, ultimul cioplitor în piatră din zonă. Chiar descoperitorii acestei comori erau pietrari din localitate, areal recunoscut pentru meşterii în ale cioplitului în calcar.

În curtea sa din Pietroasele, are un muzeu al pietrei, format din statuile pe care le-a realizat în ultimii 40 de ani. Casa unde locuieşte este înconjurată de figurile „împietrite” ale unor domnitori, împăraţi, preşedinţi, personaje de legendă şi cântăreţi.
„Aici am o expoziţie care nu ştiu dacă se mai găseşte undeva. Blocurile de piatră le-am tăiat din carieră şi le-am adus cu boii şi cu căruţa”, spune Ion Moacă.
Tot la Pietroasele se află ruinele unei foste aşezări de pe vremea romanilor. Timp de patru decenii s-au facut cercetari arheologice la Termele cu hipocaust de la Pietroasele. Se află la circa 400 de metri de zidul unui castru roman, construit la porunca împăratului Constantin cel Mare între anii 324-330 d.H..

Staţiune balneară, în calea drumeţilor

Pe traseul propus, după Năeni şi Pietroasele urmează staţiunea balneară Sărata Monteoru, cunoscută, mai întâi, pentru apele tămăduitoare ale izvoarelor sărate şi apoi, pentru cultura Monteoru.

Localitatea Sărata este atestată documentar la 27 mai 1510 într-un hrisov al Domnitorului Ţării Româneşti Vlad cel Tânăr. Podgoriile şi viile de aici au constituit interes major pentru marile familii de boieri buzoieni şi chiar pentru domni.

În altă ordine de idei, staţiunea dispunea de bogate zăcăminte de petrol. De altfel, în perioada interbelică, s-a înfiinţat singura mină de petrol de la acea vreme din Europa, rămasă unicat pe continent.

Prin anii `70, s-au înfiinţat două hoteluri, Ceres şi Monteoru, un ştrand şi o bază de tratament, iar astăzi cunoaşte o frumoasă dezvoltare economică, precum cea de odinioară, din vremea lui Grigore Monteoru.
Atracţia principală a staţiunii este ştrandul cu apă sărată, care este şi singurul loc al staţiunii în care atmosfera este mai animată.

În ceea ce priveşte unităţile de cazare şi alimentaţie publică, staţiunea este extrem de generoasă. Cele mai multe unităţi sunt dotate cu piscină proprie, asta în cazul în care apa sărată vă deshidratează prea tare pielea.

Pe traseul nostru mai găsim Crama Brâncovenească sau Pivniţa Brâncovenească, unul dintre obiectivele care nu trebuie ratate dacă vă aflaţi aflaţi în apropiere.

Fosta proprietate a domnitorului Constantin Brâncoveanu, care datează din ultimul sfert al secolului al XVII-lea, este situată în localitatea Izvoru Dulce, comuna Merei, în apropierea dealurilor Istriţei.
Este o construcţie cu o singură alveolă, sprijinită pe o coloană centrală, în jurul căreia sunt amplasate patru bolţi în calota semisferică, specifice construcţiilor brâncoveneşti.

Crama a avut deasupra o locuinţă, al cărei plan se mai poate reconstitui.

După mai puţin de 30 de minute de mers, pe Drumul Vinului, în comuna Tisău, sat Haleş, descoperim complexul format din cetatea Bradu şi biserica „Sf. Dumitru”. Cetatea Bradu a fost ridicată de familiile boierilor Cândeşti şi Pătârlăgeni în prima jumătate a secolului al XVII-lea.

Complexul este format din zidul de incintă al cetăţii, casa domnească, construită la sfârşitul secolului al XVII-lea – începutul secolului al XVIII-lea, ruinele chiliilor şi spaţiilor de locuit sau de servicii, construite în anfiladă de-a lungul zidurilor de incintă de pe laturile de nord, est şi sud, turnurile de colţ.

n interior se află biserica „Sf. Dumitru, construită la 1634, pictată între 1640 – 1641, restaurată prima dată la 1844 şi între 1986 – 1998, când a fost restaurat şi consolidat şi zidul de pe latura de nord şi jumătate din zidul de pe latura de est.

Cetatea Bradu este o cetate de vale, amplasată pe malul stâng al pârâului Nişcov. A fost vizitată de domnitorul Constantin Brâncoveanu, care s-a ascuns aici în 1703, 1708, 1711, când era căutat de turci.
Din porunca lui s-a construit casa domnească, pe latura de vest a incintei fortificate. În 1821 cetatea a fost folosită ca refugiu de boierii din zonă, atacată de eterişti, cărora le-a făcut faţă, fără a putea fi cucerită.

Ultimele porţi ale cetăţii, care datează dinainte de 1821 şi păstrau în plăcile blindajului de metal proiectile de plumb trase de eterişti, au fost aduse în Muzeul Judeţean Buzău, în anul 1978, unde sunt expuse spre deliciul vizitatorilor.

La jumătatea drumului dintre Tisău şi Măgura se află Mănăstirea Ciolanu şi Tabăra de sculptură în aer liber

Mănăstirea Ciolanu este cea mai veche aşezare monahală din judeţul Buzău atestată documentar încă din secolul al XVI-lea. Are două biserici, situate la o distanţă de o sută de metri între ele, biserica veche, cu hramul Sf. ”Gheorghe”, fiind ridicată de Doamna Neaga, soţia lui Mihnea Turcitul.

Din legendele păstrate de oamenii locului, se zice că doamna Neaga, fiind retrasă în Cetaţuie, lăcaş de sihăstrie aflat pe culmea unui deal din imediata vecinătate a mănăstirii, atunci când unul dintre copiii săi a murit şi neavând unde să-l îngroape, l-a înmormântat în vale, la călugării pustnici ce erau pe vremea aceea.

În memoria copilului, a zidit monahilor o bisericuţă cu un zid foarte solid, împrejmuită cu un alt zid, asemenea unei cetăţi, ale cărui ruine au fost vizibile până în secolul al XVIII-lea.

La Ciolanu există şi un muzeu unde pot fi admirate obiecte de cult şi vesminte religioase. Mănăstirea adăposteşte multe dintre icoanele pictate de Tattarescu, nepot al lui Nicolae Teodorescu Pitarul, cel care a zugrăvit biserica mare şi care a condus şcoala de pictură de la Buzău, la jumatatea secolului XIX. Aici se mai află o icoană bizantină, realizată la Athos, care îl infăţişează pe Sfântul Gheorghe precum şi o copie, din 1925, a icoanei Maicii Domnului cu Pruncul, de la Dălhăuţi.

Mănăstirea se află la o distanţă de aproximativ 140 de kilometri de Capitală. În imediata vecinătate se află Tabăra de sculptură de la Măgura, unul dintre cele mai frumoase locuri din România, fiind cel mai mare ansamblu de statui în aer liber.

În 1970, când a fost înfiinţată, urma să marcheze cele 16 veacuri de atestare documentară a Buzăului. A fost programată ca vreme de 16 ani un număr de 16 sculptori, mereu alţii, să vină să lucreze în poienile de la Măgura.

De-a lungul celor 16 ediţii, în lunile august şi septembrie, pe dealurile din apropierea mănăstirii Ciolanu s-a sculptat intens, iar când fenomenul s-a încheiat, au rămas aici 256 de lucrări în piatră, pe care critici de artă le consideră capodopere, ce se întind pe 21 de hectare.

Au lucrat, la Măgura, 163 de sculptori, pentru a întregi cu o nouă operă poiana pusă la dispoziţie. În cadru festiv, organizat la final de ediţie, la faţa locului, cei 16 autori donau judeţului cele 16 lucrări. Artiştii erau ajutaţi de renumiţi cioplitori în piatră din satele apropiate, Măgura şi Ciuta.

La intersecţia Drumului Vinului cu Drumul Naţional 10 Buzău – Braşov, pe raza localităţii Ciuta, se află Fântâna lui Mihai Viteazul, ridicată în anul 1975, când s-au sărbătorit 375 de ani de la trecerea lui Mihai Viteazul pe Valea Buzăului spre Ardeal.

Fântâna marchează locul unde domnitorul şi oastea sa au poposit o noapte, în octombrie 1599. Amplasat într-un punct cu largă perspectivă asupra Văii Buzăului, monumentul este realizat de sculptorul Gheorghe Coman, unul dintre iniţiatorii Taberei de sculptură în aer liber de la Măgura.

Majoritatea turiştilor care ajung în zonă sunt curioşi să vadă cum fierbe pământul, la Vulcanii Noroioşi. Sunt peste 30 de minute de mers cu maşina din Măgura spre Sătuc, Berca, până în arealul unde se găsesc obiectivele turistice.

Vulcanii Noroioşi sunt împărţiţi în patru locaţii: La fierbători, Pâclele Mari, Pâclele Mici şi Beciu. Pâclele Mari acoperă 15 hectare şi au fost declarate rezervaţie geologică în 1955. Pâclele Mici se întind pe pe hectare, au fost incluse pe lista monumentelor naturii în 1924 şi sunt cele mai vizitate pentru că accesul la acestea este mai uşor.

Turiştii privesc uimiţi peisajul selenar de aici şi importalizează fiecare loc, fie cu telefonul mobil, fie cu aparatele de fotografiat. Gazele naturale provenite de la peste 3000 de metri adancime imping spre suprafaţă apa din pânza freatică amestacată cu argila. Şiroaiele de noroi modifică permanent peisajul pentru că după ce se întăresc dau naştere unor denivelări unice în Europa.

”Prima şi cea mai cunoscută atracţie turistică este arealul Vulcanilor Noroioşi însă, statisticile pe care le-am cules la centrul de informare turistică Tourism Infopoint Berca arată că turiştii sunt din ce în ce mai interesaţi să descopere şi alte faţete ale judeţului cum ar fi aşezările rupestre din zona Colţi-Aluniş-Nucu, tabăra de sculptură de la Năeni”, ne-a declarat Juranda Kirschner, de la Asociaţia Travel Buzău.

Dacă ajungeţi în Berca, este păcat să nu gustaţi delicioşii cârnaţi subţiri de oaie, care se produc numai în satul Pleşcoi, din Berca. Se găsesc atât în unităţile de carmangerie din satele comunei Berca dar şi la producători particulari.
”În zonă s-a împământenit un obicei ca secretul să nu fie împărtăşit. Dar vă pot spune că principalul ingredient este să faci cu pasiune. Depinde câtă sare pui, depinde şi cum amesteci carnea, aici e secretul. Toată lumea face cârnaţi de Pleşcoi în zona noastră şi fiecare are câte un ingredient secret”, declară Otilia Ilie, producător atestat.

Dacă timpul permite, până la lăsarea serii mai puteţi vizita zona Bozioru, cu trovanţii şi aşezările rupestre.

Un număr de 29 de chilii săpate în stâncă au fost identificate în arealul Bozioru (Nucu) – Brăeşti (Ruginoasa) – Colţi (Aluniş), toate localizate în jurul culmii Ivăneţu, pinten paleogen de circa 1000 metri înălţime, format din gresie.

Datele arheologice prelucrate până în prezent evidenţiază perioade diferite de locuire, mergând până în epoca bronzului, cultura Monteoru, sau începutul primei epoci a fierului, Hallstatt, atestarea documentară certificând însă doar perioada care începe cu secolul XVI.

În grotele din masivul Crucea Spătarului au locuit, la doar 300 de ani dupa Hristos, primii misionari creştini sosiţi din Orientul Mijlociu, pentru a propovădui învăţătura lui Hristos. „Cu excepţia Dobrogei, respectiv Constanţa şi Tulcea, putem să spunem că Buzăul este un leagăn de plămădire al creştinismului românesc”, susţinea Ciprian Câmpineanul, arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.

Cea mai veche aşezare rupestră este grota numită Fundul Peşterii, locuită încă dinainte de apariţia creştinismului. Istoricii şi teologii susţin că aceasta arată că „unele sihăstrii au apărut în epoca pre-geto-dacică”, formând o zonă sacră, unde se adorau armele, apa şi soarele.

Ulterior au devenit patria asceţilor geto-daci, care ulterior le-au cedat „misionarilor veniţi din părţile Ciliciei” şi asceţilor creştini, ca apoi să se închege aici cea mai puternică vatră sihăstrească, după Dobrogea.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI