Pagină de Facebook pentru românii înfiaţi în străinătate care vor să îşi găsească părinţii naturali. Iată mesajele adresate unor familii din Buzău

Sute de tineri români care au fost adoptaţi de străini, în deceniul care a urmat Revoluţiei, şi-au găsit părinţii naturali cu ajutorul unei buzoience care deţine de doi ani o pagină de Facebook specială. Pe contul ”Copiii niciodată uitaţi ai României“ sunt mesaje şi din partea unor tineri care au fost adoptaţi din Buzău, la începutul anilor ’90.

După Revoluţie, zeci dacă nu sute sute de copii din Buzău au fost încredinţaţi spre adopţie unor familii din străinătate. Acum au peste 20 de ani şi sunt cetăţeni ai unor state din Occident. Nu le lipseşte nimic, material, însă de când şi-au decoperit originea, mulţi dintre ei au un gol în suflet, pe care mărturisec că l-ar umple numai după găsirea părinţilor biologici, ai fraţilor sau surorilor din România.

Lor le-a întins o mână de ajutor buzoianca Ileana Cunniffe Băiescu, care de doi ani administrează o pagină de Facebook creată special pentru tinerii plecaţi din România în familii adoptive de peste graniţă care vor să îşi găsească rudele din ţară.

Ileana s-a născut în urmă cu 38 de ani la Scutelnici, într-o familie cu zece copii, şi s-a stabilit în Irlanda în urmă cu două decenii, la familia adoptivă a unuia dintre fraţi. Din cauza lispurilor materiale, părinţii ei au fost de acord cu adopţia mai multora dintre copii, aceştia ajungând separat în mai multe familii din străinătate.

Ileana a plecat în lumea largă cu amintirea mamei, a tatălui şi a celorlalţi fraţi adânc imprimată în suflet. Măcinată de dor, Ileana a început să-şi caute fraţii răspândiţi în lume, iar în urmă cu aproape doi ani a creat pagina de Facebook intitulată ”The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitaţi ai României“, cu ajutorul căreia sute de copiii care nu şi-au cunoscut niciodată familiile biologice au reuşit de atunci să îşi găsească părinţii sau fraţii.

Citește tot reportajul pe adevarul.ro.

Fii Reporter