Mister în jurul dispariției unui buzoian de 41 de ani în timp ce traversa Bucegii ca să ajungă la iubita lui

Buzoianul Viorel Lucian Găman, de 41 de ani, este de negăsit de pe data de 8 iulie, când a pornit spre staţiunea Moeciu de Sus pentru a-şi întâlni iubita.

Era de două luni în relaţie cu aceasta, iar după sejurul la munte ar fi trebuit sa revină amândoi acasă la ea, în Bucureşti. În ultimele mesaje trimise iubitei, înainte de a i se descărca telefonul, buzoianul a apucat să anunţe că porneşte din Buşteni, în drumeţie prin munţi, până la Moeciu.

Viorel Lucian Găman este tatăl a doi copii care, după divorţ, au rămas la mama lor în apartamentul familiei. Acesta a părăsit domiciliul conjugal pentru a locui în chirie, pe care o acoperea lunar din salariul de la firma la care lucra ca depanator de electrocasnice mari şi din banii căpătaţi după dezbaterea unei moşteniri.

În primăvară, a cunoscut-o pe Veronica, o femeie din Bucureşti, alături de care intenţiona să îşi continue viaţa. Se întâlneau din când în când, ba în Buzău, ba la Bucureşti, iar la începutul lunii iulie au programat un sejur la Moeciu de Sus, după care ar fi revenit în Bucureşti, la domiciliul Veronicăi.

Au planificat excursia la munte pentru data de 8 iulie. Viorel trebuia să ajungă în gara Buşteni, de unde prietena lui urma să îl preia mai târziu cu o maşină pentru a merge împreună la destinaţie. Buzoianul a plecat de acasă la miezul nopţii de 7 spre 8 iulie.

În zorii zilei, bărbatul a purtat o conversaţie prin Watsapp cu prietena lui, căreia îi descria etapele drumului cu trenul. Aşa s-a aflat că Viorel Găman ar fi coborât la Buşteni şi a pornit pe jos, prin munţi, până la Crucea Caraiman, de unde pare că a dispărut.

”Cobor la Buşteni. E bine de trecut Bucegi, excursie de 24 de kilometri, în patru ore”, a fost mesajul care a surprins-o pe Veronica. Aceasta l-a întrebat dacă vine pe jos apoi a încercat să-l descurajeze să aleagă calea cea mai grea: ”o să oboseşti, dacă nu ştii drumul, dacă te rătăceşti, dacă nu e drum”. Bărbatul i-a răspuns că are hartă şi busolă.

Acestea au fost câteva dintre discuţiile schimbate la ora şase dimineaţa. Noi conversaţii apar la ora 11.39, când bărbatul precizează că este în gara Buşteni. Spune apoi că mai are doar 8 la sută din baterie după care conversaţia se întrerupe. Veronica apucă să-l întrebe cum mai pot lua legătura, însă mesajul ei rămâne fără răspuns. Este de notat că mesajul de pe Watsapp apare bifat ca fiind livrat dar necitit de către distinatar.

Cei doi ar mai fi vorbit la telefon câteva zeci de minute mai târziu, atât cât bărbatul să-i spună prietenei că e pe Caraiman, obosit, şi că nu mai poate continua drumul. Seara, la 19.36, după ore de aşteptare în van, Veronica îl întreabă, tot printr-un mesaj pe Watsapp, dacă a ajuns, însă acest ultim mesaj apare ca nefiind trimis, semn că telefonul lui Viorel era închis.

Prietena lui Viorel, rudele şi amicii, au făcut sesizări la inspectoratele de poliţie din Buzău şi Buşteni, căutările demarate în zilele următoare fiind zadarnice. Demersurile au fost continuate pe cont propriu de o avocată din Buzău, Laura Manciu, o cunoscută a dispărutului, care a refăcut traseul lui Viorel în ziua dispariţiei.

Potrivit avocatei, orele care apar în mesaje dintre Veronica şi Viorel coincid cu merul trenului de pe acel traseu şi acea perioadă a zilei. Mai mult, bărbatul apare pe camerele de supraveghere din Buşteni.

Apropiaţii buzoianului cred că lui Găman i s-a întâmplat ceva rău. Fie a fost atacat de sălbăticiuni, s-a accidentat ori a fost tâlhărit. Sunt indicii că acesta plecase de acasă cu cel puţin 20.000 de lei la el. Erau bani luaţi de pe o moştenire pe care nu-i ţinea în casă, fiind convins că locuinţa închiriată nu era sigură. Cunoscuţii exclud un eventual scenariu al acestuia de a justifica ruperea noii relaţii, pentru că părea foarte ataşat de prietena lui.

Fii Reporter
Loading...