Istoria mai puțin știută. În 1962, țăranii din Săgeata s-au opus colectivizării cu furci și țambre din gard

Colectivizarea pe care Partidul Comunist Român a derulat-o în perioada 1949–1962 a însemnat trecerea tuturor proprietăților agricole în administrarea statului, grupate în ferme agricole. Mulți țărani s-au opus colectivizării, atrăgând asupra lor pedepse precum deportări, încarcerări, chiar ucideri. Și Buzăul a trăit astfel de episoade, comuna Săgeata fiind locul unei revolte a tăranilor, în 1962.

La Săgeata, procesul de colectivizare s-a încheiat în anul 1962. În satul Dâmbroca, a luat ființă CAP „ Libertatea”, cu 1.394 de ”brațe de muncă” și care îngloba 1.481 de hectare de teren agricol. În sectorul zootehnic, efectivul de animale era format din: bovine – 326 capete; porcine – 246 capete; păsări – 9.243. Parcul tehnic era compus din trei autocamioane, un autoturism, cinci motopompe de 25 c.p. o moară cu ciocănele.

Din păcate, statul îi exploata crunt pe ţărani. Istoria comunei Săgeata abundă de povești ale unor săteni care s-au opus colectivizării, în anul 1962.

„Din cantitatea de porumb, CAP-ul trebuia să plătească, în produse, muncile Staţiunii de Maşini şi Tractoare. În ziua de 25 octombrie 1962, „la plan”, preşedintele CAP-ului a cerut brigadierilor să dea câte doi oameni din fiecare echipă, pentru a încărca porumbul datorat Staţiunii de Maşini şi Tractoare. Brigadierii au aflat că vor sosi autocamioane pentru a încărca mult mai mult porumb şi au răspândit ştirea printre săteni. Le spuneau la oameni: – Ieşiţi şi împiedecaţi-i să încarce! Noi nu o putem face, suntem membri de partid şi ne vor sancţiona. Opriţi-i voi! Este porumbul nostru. Să-i obligăm să se ţină de cuvânt, să ne dea 8 Kg de porumb la ziua de muncă!”, se arată în monografia satului Dâmbroca, realizată de inginerul Mircea Iordache.

Pe 26 octombrie, în zi de sărbătoare, la planul dat de brigadieri, o parte dintre săteni au mers pe câmp pentru a tăia ciocanii şi a elibera terenul în vederea arăturilor de toamnă. Dimineaţa, la hambarele CAP – ului au sosit camioanele, de la Buzău, cu soldaţi şi miliţieni şi au început să încarce porumbul. La Dâmbroca, alături de miliţieni şi soldaţi, participau la încărcare şi paznici câmpeni, puşi de activiștii de partid.

”Când a început încărcatul porumbului, cei din sat au dat alarma. Enache Ion a tras clopotul de la biserică, pentru a chema sătenii la apărarea porumbului. Chemaţi de clopot, au venit sătenii de la câmp, au intrat în curtea C.A.P. – ului la pătule şi au izgonit pe activişti şi miliţieni, cu maşini cu tot, folosind ţambre, beţe şi pietre. Activistul Dima a fost alergat de oameni spre Borduşani. Un altul a apucat să se suie pe motocicletă şi a fugit la Buzău. De la Dâmbroca, revolta s-a extins şi la Borduşani şi Săgeata, dar de amploare mai mică”, se arată în monografie.

La Dâmbroca au apărut şi primele celule ale rezistenţei din comuna Săgeata. La îndemnul unuia dintre săteni, a fost blocat drumul de intrare în sat, cu trunchiurile unor nuci aflaţi în curtea C.A.P. – ului. Ulterior, au sosit la sediul C.A.P. patru camioane încărcate cu miliţieni şi activişti. Între săteni şi miliţieni s-a dat o adevărată luptă. Sătenii s-au folosit de ţambre de gard şi şipci din curtea colectivului, iar miliţienii aveau puşti cu baionetă, încărcate cu muniţie şi bastoane de cauciuc.

În ultima parte a zilei, autoritățile au trecut la represiune. Cele trei sate au fost împânzite de securişti, miliţie, armată şi activişti. S-a cerut ca toată lumea să intre în curţi iar circulaţia prin sat era interzisă. Unii săteni au fost arestaţi de pe drum.

Dăniţă Nicolae spune că, la cercetare, pe lângă bătaie, a fost supus şi la „ maşina de întins”. Îi trosneau oasele. A fost cel mai rău, bătut şi chinuit, căci era cel care-l bătuse un miliţian.
Dedu Enache, participant la încăierare, își amintește că miliţienii au făcut uz de arme. Au fost trase multe focuri de armă, în sus şi spre oameni. Crede că nu toate focurile au fost cu gloanţe de război, că au fost şi cartuşe oarbe, pentru a speria mulţimea. S-au înregistrat şi doi răniţi prin împuşcare, Catrinoiu Gheorghe, Preda Gheorghe fiind loviți în picioare.

A urmat perioada de cercetare, de câte două ori pe zi, care a durat 42-45 zile. A fost cea mai grea perioadă. Erau scoşi din celulă, la cercetare şi aduşi înapoi, cu ochelari negri la ochi, să nu vadă drumul pe unde se deplasează.

Capii răscoalei din Săgeata au primit doi ani de detenţie, pentru reeducare, în închisori şi lagăre de concentrare comuniste. Au fost duşi la penitenciarul din Galaţi, pentru câteva zile, şi de acolo în lagărul de muncă şi reeducare de la Periprava, un lagăr de muncă, cu puşcăriaşi – duşmani ai regimului comunist, aduşi din cele mai dure închisori: Gherla, Aiud, Piteşti și Râmnicu Sărat.

Aici erau peste 320 de puşcăriaşi, foşti ţărănişti, liberali, legionari, socialişti şi chiar comuniştii care au intrat în dizgraţia regimului politic al lui Dej. Erau şi ţărani din Vrancea şi Prahova, care se răsculaseră împotriva regimului comunist. Ca profesii erau: preoţi, învăţători, profesori, doctori, ofiţeri, judecători, ţărani, muncitori. Mulţi dintre ei erau epuizaţi fizic. Pentru că erau tineri, răsculații din Săgeata au fost folosiţi la munci diverse, precum praşila porumbului, la făcut cărămidă, la spălătorie, la tăiat stuf, la irigat şi în construcţii.

În perioada detenţiei, familiile celor arestaţi au fost persecutate de către activistul de partid şi ameninţate că cei arestaţi nu se vor mai întoarce. După revenirea în sat, foştii deţinuţi au fost marginalizaţi şi urmăriţi să nu mai aibă abateri de la conduita comunistă. Repercusiuni au avut şi copiii foştilor deţinuţi, neavând acces la unele şcoli.

După 1989, cei arestaţi după revolta din 1962, au fost incluşi în categoria „ foşti deţinuţi politici”, au devenit membri ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi li s-a stabilit o pensie simbolică, pentru anii petrecuţi în detenţie.

”Soţul era plecat pe la Braşov, după lucru şi a venit miliţia şi ne-a blocat în casă. Stăteau miliţienii şi comunicau cu noi pe geam. Când a revenit acasă, l-au şi săltat miliţienii, l-au dus la Săgeata şi l-au ţinut trei zile nedormit şi nemâncat, tot în anchetă şi bătăi. Ne-au cerut să mergem cu grâul la treierat şi ne-am opus şi iar l-au luat pe Costică, de data aia la Buzău şi iar cu bătăi. Din alea i s-a tras moartea. Nu au avut încotro, căci au văzut cât de mulţi copii avem şi au zis că trebuie să ne lase în pace. Au venit şi ne-au luat boii din curte, acţiune la care au participat chiar rude ale noastre foarte apropiate. Pe 13 mai 1963, a veni aşa ca un ghemotoc de paie aprinse şi ne-a ars tot. Numai casa a fost salvată. Nu mai aveam nutreţ deloc şi a trebuit să vindem vaca, să luăm ceva pe ea”, i-a povestit Maria Alexe, autorului monografiei satului Dâmbroca, Mircea Iordache.

Fii Reporter
Loading...