Grădina Amurtel livrează și anul acesta coșul bio pe bază de abonament. Afacerea asigură finanțarea unui cămin de copii

Primele coșuri cu legume bio, din Grădina Amurtel, ajung zilele acestea la clienții care încheie un abonament lunar. Afacerea ingenioasă cu legume și verdețuri bio a fost lansată în pandemie de Didi Deshaies, o americancă stabilită în țara noastră, pentru a spori veniturile unui cămin de copii.

În aceste zile, este forfotă în grădinile Asociației Amurtel din localitatea buzoiană Pătârlagele, pentru că muncitorii pregătesc primele livrări din acest an agricol.

”O să punem în primele coșuri ceapă verde, usturoi, ridichi, pătrunjel, salată, urzici și ștevie. La următoarele livrări, o să punem și spanac, rucola, roșii, castraveți, în funcție de cum se coc”, spune Cristina, angajat al asociației Amurtel.

Produsele sănătoase sunt cultivate după metoda veche, în sere neîncălzite, lucrate doar manual și ajutate cu îngrășământ natural provenit din gunoiul de grajd.

”O să avem un coș de legume de sezon bio în fiecare săptămână. Noi folosim un sistem care se numește agricultură susținută de comunitate în care oamenii devin membri ai grădinii”, spune Didi Deshaies.

Pe clienții grădinii sale bio, Didi îi consideră parteneri care investesc în propria dietă sănătoasă dar și în centrul de plasament cu 12 copii pe care asociația îl deține în comuna buzoiană Pănătău.

”Se abonează la începutul sezonului și fac o mică investiție la început iar după aceea primesc în fiecare săptămână ceea ce recoltăm din grădină, un coș de legume proaspete care ajung direct de la grădina noastră în București, în Buzău, unde avem abonați. E și un mod de a primi legume care nu au călătorit de pe alte continente, de a susține agricultura locală dar și un bonus prin faptul că susțin copiii noștri din Familia Amurtel”, spune americanca stabilită în România.

Clienții vor găsi în lădițe de la verdeață, usturoi și ridichi, până la ceapă verde și lobodă. Prețul promoțional este de 60 lei pentru coșul familial și 45 lei pentru coșul mignon. Livrarea se poate face la domiciliu, pentru o taxă de 10 lei.

Americanca stabilită de 16 ani în România conduce un ONG care ajută câțiva copii rămași pe drumuri iar grădinile create cândva pentru aprovizionarea căminului produc peste nevoile interne. Grădina bio Amurtel are deja un portofoliu de aproape 40 de abonați, cei mai mulți din București.

Fii Reporter


Tablouri canvas personalizate - Livrare Gratuita in Buzau