GALERIE FOTO Un informatician buzoian a renunțat la un proiect imobiliar pentru a cultiva fructe de pădure

Marian Tudor a cumpărat în urmă cu mai mulți ani o bucată de teren în comuna Vernești, hotărât atunci să înceapă o afacere imobiliară. Astăzi, însă, informaticianul deține cea mai mare plantaţie de fructe de pădure din judeţ. Și nu orice. Murele produse de el provin dintr-un soi american și sunt de două ori mai mari decât cele sălbatice de la noi.

Plantația de fructe de pădure aflată la zece kilometri de Buzău, în comuna Vernești, se întinde pe aproximativ trei hectare. Mai mult de jumătate din teren este cultivat cu butași de muri Navaho, un soi care oferă o producție de peste 15 kilograme de fructe pe plantă.

Murele cât nucile de mari sunt culese cu atenție direct în caserole. ”Au cu totul au gust, au altă aromă, mie de aia mi-a plăcut Navaho pentru că este dulce, mai aromat decât alte soiuri și în genere se caută fructele aromate”, declară fermierul buzoian.

Proprietarul fermei este un informatician transformat din întâmplare într-un fermier pasionat de fructele de pădure. Începutul a fost greu, mai ales că în momentul în care a pornit la drum a investit serios.

Fiecare fir de mur cumpărat din Olanda l-a costat 2 euro, iar în final a plătit o mică avere. A riscat şi a câştigat, însă nu oricum, ci după ani de muncă și sacrificii. De atunci au trecut opt ani, iar profitul a venit după 5 ani de investiții și muncă.

”Eu nu am fost un fan al agriculturii dar în timp îți vine mintea la cap și te ocupi și de lucrurile acestea. Ne-am apucat într-o vineri și sâmbătă și am plantat 5.700 de fire dar la modul acesta mai novice, cu cazmaua, cu băieți din sat și până la urmă le-am pus ”, spune Marian Tudor.

Cultivatorul produce aproximativ zece tone de mure şi zmeură anual, iar întreaga cantitate o vinde clienţilor din toată ţara, prin comenzi online. Acum se gândește să își diversifice oferta. Pentru asta a început să cultive o plantă obținută din încrucișarea murelor cu zmeura. Acest fruct are și un nume: tayberry.

De partea comercială a afacerii se ocupă soția fermierului. ”Le iau pe fiecare și le cântăresc, mă uit dacă sunt de calitate, foarte dulci ca să placă clientului. Mă duc și aproape că opresc omul, îl rog să guste, oamenii știu că murele sunt acre dar după ce gustă de la mine se opresc și cumpără”, spune Daniela Tudor.

Buzoianul şi-a promovat afacerea doar prin reţelele de socializare. Aşa cum era de aşteptat, clienţii nu au întârziat să apară. Cei care vin să cumpere fructe de pădure direct de la producător au parte şi de un tur al plantației.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI