joi, 18 aprilie, 2024

Din istoria Buzăului. Luptele de gherilă urbană dintre sovietici și germani, din fața Spitalului Brătianu

Din istoria Buzăului. Luptele de gherilă urbană dintre sovietici și germani, din fața Spitalului Brătianu

Facebook
Twitter
Email

Câteva găuri dintr-un gard din fier forjat, aparent banale, sunt mărturia unui scurt episod de război care a avut loc în 1944, în oraşul Buzău. În retragerea spre Transilvania, o unitate germană a fost întâmpinată de militari sovietici care ajunseseră cu câteva zile înainte în ţara noastră. Bătălia s-a dat în faţa fostului spital I.C. Brătianu, urme ale împuşcăturilor fiind şi acum în gardul spitalului.

Amplasat la intersecţia străzii Spiru Haret cu Bulevardul Nicolae Bălcescu, Spitalul I.C. Brătianu din Buzău a luat fiinţă în anul 1872 sub denumirea de „Spitalul Judeţean” şi a fost cea mai mare unitate sanitară din municipiu, până după 1970, când a fost inaugurat Spitalul Judeţean Buzău. A servit şi ca spital militar în primul război mondial, iar apoi a fost folosit pentru tratarea bolilor chirurgicale, de ochi şi la naşteri.

gard 1
Puţin după anul 2000, clădirea fostului spital, monument istoric, a fost închisă şi lăsată să se degradeze. Aceeaşi soartă o are şi gardul din fier forjat, cu valoare de patrimoniu, care ascunde încă rănile ultimului mare război. Este vorba despre mai multe orificii produse de glonţ, în urma schimbului de focuri dintre militari sovietici care se aflau în curtea spitalului şi câteva zeci de soldaţi germani care încercau să se retragă spre Transilvania.

”Înfiinţată la 1872, clădirea spitalului a fost dată în folosinţă la 18 aprilie 1896, dată de la care există şi gardul din fier forjat care se păstrează şi astăzi. De la tatăl profesorului Valeriu Moşneaga, director adjunct la şcoala gimnazială nr. 11 Buzău, am aflat un important episod de istorie locală. Este vorba despre o ambuscadă care a surprins, în septembrie 1944, trupe germane ce tocmai scăpaseră din confruntările militare de la Pogoanele, Brădeanu şi Albeşti-Smeeni şi se îndreptau către Buzău în încercarea de a se deplasa către şoseaua spre Nehoiu şi a se retrage către Germania”, povesteşte istoricul buzoian Valeriu Nicolescu.

Continuarea articolului, pe adevarul.ro!

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.