În satul Cârlomănești, județul Buzău, trăieşte una dintre cele mai vârstnice femei din România. La 107 ani împliniți, Angela Dragna spune că nu a suferit niciodată de vreo boală chinuitoare și că nu-i e teamă nici de molima care e acum în lume.
Angela Dragna, născută la 15 februarie 1914, a fost de-a lungul timpului martor al tuturor celor întâmplate în secolul trecut, de la războaiele mondiale, până la schimbări de regimuri.
Ea locuiește în satul Cârlomănești, un loc încărcat de istorie, dovadă fiind ruinele cetăţii dacice care se pot observa în imediata apropiere a casei.
În gospodăria din Cârlomănești a crescut, s-a căsătorit și a născut patru copii. Soarta i-a furat însă o fetiță și a făcut-o înger.
Dacă ar exista o rețetă a longevității, bătrâna ar spune că cele două ingrediente principale sunt munca și credința în Dumnezeu.
A muncit de tânără pentru a-și întreține familia, parcurgând pe jos, zi de zi, distanța dintre Vernești și Buzău, acolo unde vindea fructe culese, sau cumpărate de la consăteni.
”Luam fructe de pe unde găseam. Aveam două târnișoare, puneam în cobiliță ce cumpăram, mă duceam la piață și le vindeam. După aceea, cumpăram din piață ce-mi trebuia să mănânc. Mă duceam la hala de carne, mai luam și de acolo ce puteam. La Bazar era pescărie; și de acolo luam câte ceva”, ne povestește bătrâna.
Masa de zi cu zi a decanei de vârstă este compusă din aceleași mâncăruri ca ale oricărui român: de la cartofi, fasole, carne, până la orez. Bătrânei îi plac mult și dulciurile, singurul deliciu pe care i-l mai permite vârsta.
Cu lacrimi în ochi, bunica povestește cum războiul și schimbările regimurilor politice au lăsat urme adânci în viața simplă a femeii de la ţară. Greutățile au făcut-o și mai puternică. Desculță, mergea până la oraș, pe un drum presărat cu pietre și bolovani.
”Pe jos mă duceam, pe jos mă întorceam. Mă duceam cu cobilița în spate, prin pietre, prin bolovani, și desculță. Căruțele mergeau pe drum și pe lângă porumb. Pe marginea câmpului, era cărare și pe acolo mergeam. Nu vedeam încălțăminte pe picioare. Tălpile mele erau bătute de bolovani și de pietre”, își amintește femeia de 107 ani.
A trăit bine cu bărbatul, covrigar de meserie. Ca orice femeie din Muntenia, dârză și hotărâtă, cu el a făcut o casă din temelie. Din păcate, acum aproape 30 de ani a rămas singură, iar în prezent stă împreună cu fiica și ginerele.
Bunica face focul, iese afară singură și uneori își pregătește singură mâncarea. Dacă ar ajuta-o piciorele ar săpa în gradină, mai spune bătrânica. Se descurcă singură, spune fiica ei. E foarte ambițioasă și încă îi dă lecții de gătit.
Buzoianca de 107 ani se laudă că nu a suferit niciodată de vreo bolă supărătoare, iar acum doar bătrânețea îi dă bătăi de cap.
