Bâgiu a reabilitat de unul singur un monument din Cozieni dedicat eroilor

Un buzoian a reabilitat de unul singur monumentul ridicat eroilor din Primul Război Mondial din localitatea sa de baştină, satul Pietraru, comuna Cozieni, unde s-a retras în urmă cu mai mulţi ani.

Monumentul, care datează din anul 1926, se afla într-o stare deplorabilă. Virgil Bâgiu, în vârstă de 60 de ani, a revopsit monumentul, a schimbat gardul împrejmuitor şi a montat chiar o bancă, pe care a vopsit-o în culorile tricolorului.

„Am lucrat timp de mai multe zile. Am reuşit să termin reabilitarea până la Ziua Eroilor, pe 9 mai“,a spus Virgil Bâgiu.

De Ziua Eroilor, autorităţile locale şi localnicii s-au adunat la monumentul reabilitat de minerul pensionar. „Eu nu am participat, pentru că nu îmi plac festivismul şi nici politica“, a mai precizat Virgil Bâgiu, minerul pensionar.

bagiu virgil

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI