Timp de patru ani a înfruntat cele mai cumplite pericole în Africa Centrală după ce bătut Zairul în lung şi-n lat, mânat de o curiozitate extremă specifică unui tânăr biolog. În anii „70 buzoianul Constantin Spilcea şi-a împlinit cel mai vechi vis al cercetătorilor de a explora leagănul civilizaţiei umane de pe continentul negru.
Cu toate că au trecut aproape 40 de ani de când se întâlnea cu poporul primitv al pigmeilor sau cu dictatorul Mobuto Sese Seko, gândul biologul roman a rămas la acele locuri exotice , din mijlocul unei sălbăticii ireale desprinse din filmele cu Tarzan.
Povestea lui Constantin Spilcea începe la mijlocul anilor 70 când Nicolae Ceauşescu şi celebrul dictator din Republica Democrată Congo(Zair) Mobuto Sese Seko au legat o relaţie trainică de prietenie în urma unor vizite oficiale.
Se dorea o mai mare apropiere între şările socialiste iar schimburile reciproc avantajoase erau la mare modă.Nicolae Ceauşescu se mândrea cu elita intelectuală a României, cu profesorii care puteau concura oricând cu colegii lor din ţările occidentale dar şi cu inginerii şi muncitorii români care erau pregătiţi să dea o mână de ajutor africanilor în domeniul minier , al agriculturii dar şi al transporturilor.
De relaţiile cordiale dintre cei conducători de state socialiste au profitat ulterior şi mii de muncitori şi intelectuali români trimişi la muncă peste hotare.
Aşa a ajuns Constantin Spilcea ca la 34 de ani să fie îmbarcat cu familia într-un avion al companiei Air Zair într-o călătorie de poveste spre Republica Democrată Congo(Zair) ce avea să dureze aproape 12 ore.
Fusese remarcat de autorităţile române ca un professor deosebit care cunoştea la perfecţie limba franceză şi a fost selectat să reprezinte România în mijlocul Africii.”Pentru că aveau un respect deosebit pentru noi pe data de 14 septembrie 1974 am fost conduşi la avion chiar de către ambasadorul Zairului la Bucureşti . În urma unei selecţii riguroase fusesem selectat să plec ca biolog într-o lume călcată de celebrii exploratori David Livingstone sau Henry Morton Stanley.Survolând la joasă înălţime drumul spre capitala Kinshasa, vedeam pe hublouri elefanţii şi girafele din junglă şi atunci am realizat în ce aventură m-am băgat.” îşi aminteşte bilogul Constantin Spilcea.
Primiţi cu răceală de belgieni
Profesoru Spilcea povesteşte că în fosta colonie belgiană negrii erau trataţi la acea vreme de către foştii stăpâni albi ca nişte oameni retardaţi ce provin dintr-o rasă inferioară şi care nu vor putea să înveţe mai nimic din cauza capacităţilor intelectuale limitate.La fel erau priviţi şi românii care veneau din lagărul comunist. Din aceste motive zairezii nu-i prea iubeau pe albi însă românii au avut parte de un tratament special din partea băştinaşilor.
”Noi eram modeşti, chiar amărâţi am putea spune iar zairezii au început să ţină la români pentru că îi tratam ca şi egalii noştri. Se amuzau teribil când ne urcam în autobuzele lor unde nu călcase niciodată picor de belgian. Am vazut o scenă când un profesor universitar din Belgia a fost luat la bătaie pentru că s-a purtat urât cu studenţii” povesteşte Constantin Spilcea.
Mâncau viermi într-o veselie
Ajunşi în Zair profesorii români au avut sarcina să ţină cursuri în oraşul montan Likasi situat la 1.200 de metri altitudine. Aici climatul era mai respirabil dar pericolele pândeau la orice pas.”Trebuia să te fereşti de ţânţarul anofel care provoacă malaria şi să nu consumi apă decât apă îmbuteliată .Puteai orbi dacă te îmbolnăveai de Cecitie , o maladie provocată de un germene numit filarioză care se transmitea prin apă infestată. Din nefericire chiar am avut colegi care s-au îmbonăvit de aceste maladii .” povesteşte Constantin Spilcea.
Regimul alimentar i-a şocant însă pe românii obişnuiţi să mănânce fripturi de porc sau de oaie la grătar.” M-au invitat la masă pentru că mîă respectau foarte mult. Am fost şocat că ei puneau pe grătar nişte viermi mari pe care-i mâncau cu poftă. Din păcate n-am putut suporta să văd aşa ceva şi i-am refuzat politicos.Apoi am văzut că de fapt astfel de viermi şi de animale ciudate erau la mare căutare în pieţele lor” povesteşte Constantin Spilcea.
Dispărut în junglă
Pasiunea pentru necunoscut l-a purtat în mijlocul junglei ecuatoriale în timpul unei vacanţe de vară unde a petrecut mai bine de o lună. A fost invitat de studenţii săi să participe la o expediţie locală iar biologul român n-a ezitat şi a pornit pe urmele marilor exploratori.Colegii săi i-au explicat cam la ce riscuri se expune dar Constantin Spilcea a preferat să rişte o întâlnire cu cele mai pericoloase animale ale Africii.
„Am stat mai bine de o lună şi când au văzut că nu mă mai întorc m-au dat dispărut în ţară. Între timp eu călătoream cu studenţii mei cu ce puteam, cu trenuri vechi şi camioane pe drumuri împrăfoşate printre tot felul de sălbăticiuni. Adunam eşantioane de plante şi făceam tot felul de studii ale animalelor. Aşa am ajuns în drum spre oraşul Bukavu într-o comunitate de pigmei, oameni înalţi de maxim 1,5 aflaţi într-o stare avansată de sălbăticie.Erau vânători care foloseau arcurile şi umblau aproape dezbrăcaţi.Mâncau manioc pisat din care făceau un fel de făină iar proteinele le obţineau din vânat. Mi s-a spus că acela e modul lor de viaţă şi că nu pot fi civilizaţi” povesteşte biologul.
Călătoria a continuat în Parcul naţional Virunga unde animalele trăiau tot în sălbăticie. Experienţa din acest loc sălbatic l-a marcat pe exploratorul român.” Ca să faci safari într-un asemnea parc trebuia să te trezeşti la 5 dimineaţa. Înainte să te urci în maşină, leoparzii ,leii şi elefanţii erau în jurul cabanei noastre.Plimbarea în pădurea ecuatorială a fost deasemenea plinnă de riscuri. Trebuia să-ţi faci loc cu maceta prin vegetaţia deasă plină de liane la fel ca Tarzan” adaugă biologul Spilcea.
Întâlnirea cu dictatorul Mobutu
Spre sfârşitul sejurului de aproape patru ani în Zair,grupul de români din oraşul montan Likasi, a avut parte de o întâlnire specială chiar cu şeful statului Mobutu Sese Seko. Aflat într-o vizită de lucru în acea regiune , dictatorul a ţinut să-I invite şi pe prietenii români la festivităţi.”Era un om deosebit care purta o căciulă de leopard şi un baston sculptat din abanos în motive tradiţionale. Însăşi prezenţa lui impunea respect şi sgur pentru noi a fost o mare onoare să fim invitaţi” îşi aminteşte biologul Spilcea.
Autor: Florin Mitu
