Apel pe Facebook al unei românce adoptate în Israel, pentru a-și găsi familia biologică

În preajma sărbătorilor de iarnă, o buzoiancă adoptată la puțin timp după naștere de o familie din Israel își caută părinții biologici. Tânăra de 26 de ani este ajutată în demersul ei de buzoianca Ileana Cunniffe Băiescu, cea care conduce o organizație destinată românilor stabiliți în străinătate care au fost dați spre adopție către familii din străinătate imediat după Revoluție.

Somna Baciu este numele dinaintea adopției al tinerei din Israel care a decis să își caute familia biologică. S-a născut pe 10 iulie 1991 în localitatea Podari, județul Dolj. După naștere, mama fetiței, Ecaterina Baciu, nu a mai fost primită la domiciliul concubinului său Măgăruș Gheorghe din comuna Podari, aceasta fiind nevoită să vină cu pruncul la bunica maternă, care locuia pe strada Victoriei.

Din cauza sărăciei și a presiunilor din partea bătrânei care o soma deseori să-și ia fetița în grijă, Ecaterina Baciu a decis să-și încredințeze copilul spre adopție unui cuplu de israelieni care și-au dorit copii dar nu puteau avea, în ciuda tratamentelor făcute.

Magistrații buzoieni au constatat că se îndeplinesc cerințele impuse de legislația română în ceea ce privește adopția după ce au aflat condițiile oferite de familia adoptivă. Când au solicitat adoptarea Simonei, cuplul din Israel avea patru ani de la căsătorie și figura ca având venituri substanțiale obținute în propriul atelier mecanic

La vârsta de 26 de ani, Somna a decis să își găsească familia biologică iar în demersul ei a apelat la buzoianca Ileana Cunniffe Băiescu cea care conduce Organizația ,,The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României“.

„Numele meu românesc a fost SOMNA BACIU, născută la data de 10 iulie 1991 în PODARI, Județul DOLJ, adoptată din municipiul Buzău câteva săptămâni mai târziu. (…) Sunt în căutarea părinților mei biologici. Îmi doresc să îi cunosc, să aflu povestea mea și a familiei mele biologice. Sper mult, cu ajutorul dvs., să îi găsesc.”, este mesajul transmis de tânăra care își caută familia biologică la Buzău.

”The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României“, o organizație destinată românilor stabiliți în străinătate care au fost dați spre adopție către familii din străinătate imediat după Revoluție.

Sute de tineri români care au fost adoptaţi de străini, în deceniul care a urmat Revoluţiei, şi-au găsit părinţii naturali cu ajutorul buzoiencei Ileana Cunniffe Băiescu, care deţine de câțiva ani contul ”Copiii niciodată uitaţi ai României“.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI