VIDEO Votul consilierilor locali asupra noii organigrame a Poliției Locale, care elimină din schemă peste 300 de posturi

Noua organigramă a Poliției Locale a fost aprobată, joi, în ședința extraordinară a Consiliului Local Municipal. Astfel, toți cei peste 300 de polițiști locali care nu se mai regăsesc în noua organigramă trebuie să părăsească posturile pe care au fost detașați.

La ședința extraordinară de joi, toți consilierii PSD, inclusv Fănică Bîrlă, au votat pentru aprobarea noii organigrame. La fel a procedat și reprezentantul ALDE, Mihai Alexandru, care votase împotrivă la sedința trecută.

Consilierii PNL, PSRo și independentul Constantin Ionescu s-au abținut de la vot. Chiar și așa, proiectul a trecut. Noua organigramă a Politiei Locale, entitate cu personalitate juridică, prevede o organigramă cu 135 de posturi.

Primarul orașului, Constantin Toma, a anunțat deja că, în perioada următoare, în locul polițiștilor concediati va angaja alte 140 de persoane, în posturi din aparatul de specialitate al Primăriei. Un eventual succes în justiție al polițiștilor locali disponibilizati ar putea crea însă un blocaj total în Primăria Buzău.

Edilul PSD Constantin Toma a luat decizia de a concedia polițiștii de la serviciul de pază încă din vara anului trecut. Decizia a fost atacată în instanță iar în noiembrie 2016, Tribunalul Buzău le-a dat câștig de cauză agentilor disponibilizati. Primăria a făcut recurs însă fără succes.

La începutul anului, Curtea de Apel Ploiești a respins recursul intentat de Primărie la decizia Tribunalului Buzău, astfel că cei peste 300 de poliţişti locali și-au putut pot relua posturile de pe care au fost disponibilizaţi, dar nu la școli, ci la Ordine Publică.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI