VIDEO Mesaj al prefectului Leonard Dimian adresat buzoienilor după decretarea stării de urgență

La scurt timp după decretarea stării de urgență pe teritoriul României, prefectul județului Buzău, Leonard Dimian, a transmis buzoienilor un mesaj prin care aduce clarificări cu privire la ceea ce presupune această stare.

Reprezentantul guvernului în județul Buzău lămurește cetățenii cu privire la ceea ce nu se va întâmpla de la instituirea stării de urgență.

“Fac un apel la calm și la solidaritate! Nu este cazul să ne alarmăm. Pentru liniștea tuturor, vă spun ce NU înseamnă stare de urgență: NU înseamnă tancuri pe străzi, NU înseamnă folosirea armatei, NU se închid orașele, NU sunt închise drumurile, NU sunt rechiziționate sau raționalizate alimentele”, spune Leonard Dimian.

Prefectul județului vorbește despre și despre măsurile care vor fi luate și despre centrele de carantină de la nivelul județului.

“Decretarea stării de urgență ne va permite să luăm cele mai bune măsuri pentru gestionarea și prevenirea infecției cu coronavirus. Este o măsură care vine în sprijinul cetățenilor. Abordarea mea, ca președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, este aceea de a face tot posibilul ca prin măsurile luate să limităm la maximum restrângerea drepturilor și libertăților cetățenilor”, declară prefectul.

Situația centrelor de carantină este bună în județul Buzău, a mai declarat Leonard Dimian. Sunt în Buzău 150 de locuri disponibile, cu posibilitatea de extindere a capacității de carantină.

”Am solicitat operatorilor de turism să ne transmită disponibilitatea pentru punerea la dispoziția autorităților a facilităților de cazare pe care le dețin. Răspunsurile pe care le-am primit până acum sunt mulțumitoare. Dacă locurile de carantină pe care le avem la dispoziție se epuizează, avem oricând posibilitatea să deschidem noi centre de carantină în regim de maximă urgență”, a precizat Leonard Dimian.

 

Potrivit prefectului, printre măsurile luate în contextul răspândirii infecțiilor cu coronavirus se numără întâlniri cu reprezentanții hypermarketurilor din județ. Aceștia au dat asigurări că există suficiente produse alimentare de bază și în toate unitățile de acest tip au fost luate măsuri speciale de dezinfecție și de gestionare a fluxului de clienți.

Prefectul face apel la populație să nu își facă stocuri

“Vă rog din suflet, dragi buzoieni, să evitați gândul de a vă face stocuri mari de produse alimentare sau de altă natură. Nu este cazul pentru așa ceva. Gândiți-vă la faptul că aglomerația care se creează în magazinele mari este un factor de risc. Trebuie să fim responsabili față de apropiați și față de familiile noastre și să evităm cât putem grupurile mari de oameni. Cu cât reducem mai mult contactul inutil cu alți oameni, cu atât scădem riscul de infectare cu coronavirus”, este apelul prefectului către cetățeni.

Fii Reporter