Consilierii județeni au făcut în această dimineață un prim pas spre deschiderea noii maternități, prin aprobarea a trei proiecte de hotărâre care permit începerea demersurilor pentru achiziționarea aparaturii medicale. Guvernul a alocat o primă tranșă de bani în valoare de 5 milioane de lei, pe care i-a redirecționat către județul Buzău. Suma era destinată inițial județului Timiș, unde ar fi trebuit să se construiască o nouă unitate sanitară. „Aceasta este o primă tranșă din banii alocați pentru dotarea maternității și a fost nevoie de o ședință extraordinară pentru a putea cheltui acești bani. Aceasta este o primă tranșă pentru că, conform unui studiu, pentru echiparea noii maternități ar fi nevoie de aproape 4 milioane de euro. Suma va fi însă stabilită la licitația care va avea loc așa că nu putem spune dinainte care va fi suma finală de care avem nevoie. Oricum apreciez că la începutul anului viitor maternitatea de pe strada Victoriei va fi funcțională”, a precizat președintele Consiliului Județean Cristi Bîgiu.
Maternitatea nouă din Buzău se întinde pe o suprafaţă de 10 mii de metri pătraţi şi are patru nivele iar capacitatea de cazare este de 150 de locuri. Pe lângă laboratoare este prevăzută cu o unitate de primire a urgenţelor iar numărul sălilor de naştere şi operaţie este aproape dublu faţă de vechiul obiectiv.
Maternitatea buzoiană este prima unitate spitalicească nou construită şi finalizată în România după 1989, caracteristicile clădirii şi nivelul tehnologic al dotărilor calificând-o drept cea mai modernă maternitate de stat din ţară.
Iniţial, autorităţile din Buzău au inaugurat pe 1 iunie 2012 noua maternitate a judeţului, unitate medicală ultramodernă construită cu o investiţie de aproape 80 de milioane de lei. Panglica a fost tăiată în plină campanie electorală pentru alegerile locale, de către fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, Victor Mocanu. Inaugurarea a avut loc doar din raţiuni legate de imagine, fără ca spitalul să fie funcţional şi să deţină avizele sanitare necesare, fiind dotată provizoriu cu aparatura închiriată.
Construcţia noii maternităţi a fost iniţiată în octombrie 2009, costurile lucrărilor şi ale achiziţiei dotărilor medicale fiind suportate din bugetul Consiliului Judeţean. Noua unitate este realizată din două corpuri de clădire lipite, una cu două etaje, iar cealaltă cu patru. Are 114 paturi, o unitate de primire urgenţe, o secţie de radiologie, patru cabinete – ambulatoriu şi o clinică pentru internări de zi. Mai este prevăzută cu trei laboratoare pentru analize medicale, o secţie de terapie intensivă, un bloc operator cu trei săli de operaţii, un bloc de naşteri cu şase săli de operaţii. Secţia de neonatologie are patru saloane iar pe trei dintre etaje sunt câte două săli de tratament cu 17 saloane de cazare fiecare.
Vechea maternitate din Buzău funcţionează în acelaşi sediu de peste 40 de ani. Potrivit unui raport de control efectuat la solicitarea Prefecturii de către Direcţia de Sănătate Publică Buzău, aceasta funcţionează într-o clădire cu un grad avansat de uzură, nu se respectă circuitele funcţionale, nu se respectă raportul suprafaţă/pat/bolnav, sunt defecţiuni la instalaţia sanitară, mobilierul are un grad avansat de uzură, iar recipienţii pentru deşeuri sunt în cantităţi insuficiente.
Clădirea în care funcţionează maternitatea din Buzău este construită în anul 1960, iar destinaţia iniţială a fost cea de puşcărie. Din 1970 şi până în ziua de astăzi a funcţionat neîncetat fără reparaţii capitale. Începând cu subsolul, unde sunt vestiarele personalului medical şi terminând cu sălile de operaţie, totul este într-o avansată stare de degradare. La fel şi echipamentele medicale. Primirea urgenţelor nu se poate face decât într-un singur cabinet, pentru naşteri sunt trei săli, iar pentru operaţii două din necesarul de şase. Din cauza spaţiului insuficient nu se pot face intervenţii laparoscopice, deşi personalul este pregătit, iar aparatura nouă nu poate fi folosită.