VIDEO Funcționarii secției Buzău a CNADNR au intrat în grevă japoneză

Funcţionarii secţiei din Buzău a Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale au început săptămâna de lucru cu benzi albe la piept, în semn de protest faţă de hotărârea conducerii de a le tăia din salarii. Compania a anunţat că va aplica reduceri salariale numai personalului TESA. Membrii sindicatului drumarilor din Buzău spun că au intrat în grevă japoneză pentru a sancţiona atât hotărârea de a reduce salariile funcţionarilor cât şi presiunile exercitate individual de către conducere asupra salariaţilor. Tăierea salariilor se face printr-un act adiţional la contractul individual de muncă. 

„Au fost colegi în ţară care au semnat deja actul adiţional şi au pierdut la salariu între 15 la sută şi chiar 49 la sută. Greva japoneză este singurul nostru mod de manifestare faţă de abuzurile conducerii CNADNR, însă prin avocaţi încercăm să demontăm această tăiere ilegală de salariu”, a declarat Maria Mare, lider sindical la secţia Buzău a CNADNR.
Funcţionarii din secţiile Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din ţară au un salariu mediu de 1.500 de lei. Spun că după aceste tăieri vor pierde lunar cel puţin 200 de lei.
Printr-un comunicat de presă, conducerea Companiei anunţă că tăierea salariilor personalului din birouri coincide cu majorarea, cu 5 la sută, a salariilor muncitorilor. “În prezent, veniturile salariale a circa 60 la sută dintre angajaţii CNADNR sunt sub 1.000 de lei lunar, ceea ce are consecinţe sociale şi economice foarte grave”, se arată într-un recent comunicat al companiei. Cu toate acestea, şi muncitorii au ieşit pe teren cu banderole albe pe braţ, semn al solidarităţii cu colegii din birouri.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI