VIDEO Declarațiile principalilor lideri politici din Buzău la ieșirea din secțiile de votare

Liderii partidelor politice din județul Buzău, parlamentari și șefi ai administrației buzoiene au venit la urne de dimineață. Cel mai grabit a fost primarul municipiului Buzău, Constantin Toma. Acesta a votat în jurul orei 9.00, la Liceul de Arte “Margareta Sterian”.

La ieșirea din secția de votare, primarul a precizat ce așteptări are de la noul președinte.

„Îmi doresc de la noul președinte ceea ce îmi doresc de la fiecare român, ce îmi doresc și de la mine, să credem cu toții în acest popor, să muncim mult mai mult și să avem rezultate mai bune”, a spus primarul Constantin Toma, președintele organizației municipale a Partidului Social Democrat.

Matinal a fost si președintele Camerei Deputaților, deputatul Marcel Colacu. Însoțit de primarul Constantin Toma, liderul PSD Buzău a ajuns la urne, la Școala nr. 5, în jurul orei 9.15.

Marcel Ciolacu a declarat că votul pentru alegerea președintelui României ar trebui să fie obligatoriu.

”Eu cred că ar trebui, după acest vot, o dezbatere foarte serioasă, pentru ca cel puțin votul pentru președintele României să fie un vot obligatoriu, astfel încât președintele României să fie legitimat de cât mai mulți dintre români”, a precizat liderul PSD Buzău, Marcel Ciolacu.

La ora 9.30 a venit la urne și liderul organizației municipale a PNL Buzău, Constantin Ionescu. El și-a exprimat votul la Școala numărul 15.

”Am votat pentru ca fiecare cetățean să fie respectat în țara lui și să nu mai fie nevoi să plece în alte locuri pentru a-și găsi liniștea, bunăstarea, stabilitatea. Am votat pentru ca în România cultura, sănătatea și infrastructura să devină prioritate”, a declarat Constantin Ionescu, președintele organizației municipale a PNL Buzău.

Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, președinte executiv al organizației județene a Partidului Social Democrat, a votat la ora 10.00, la Colegiul Național Pedagogic.

„Ce îmi doresc eu foarte mult? Ca lumea să vină astăzi la vot, iar începând de mâine, de la Administrația Prezidențială până la autoritățile locale, să lăsăm în urmă campania electorală, să facem ceea ce am promis pentru cetățeni și toată lumea să încerce să facă tot mai bine pentru români și pentru România”, a declarat Petre Emanoil Neagu.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI