VIDEO Circ la PC Buzău. Deputatul „auto” Gheorghe Coman, noul șef al PC, contestat de fosta conducere a filialei

Huiduieli, ameninţări şi înjurături ca la uşa cortului: în această atmosferă a fost primit astăzi noul preşedinte interimar al Partidului Conservator Buzău, deputatul Gheorghe Coman, de către susţinătorii fostului lider al formaţiunii, Gheorghe Vlase. La fel a fost primit şi unul dintre liderii PC, senatorul Vasile Nistor, care a venit să îl numească oficial pe Coman la conducerea filialei. Preşedintele executiv al Partidului Conservator, senatorul Vasile Nistor, a ajuns miercuri la Buzău pentru a-l instala în funcţia de preşedinte interimar al Organizaţiei Judeţene a PC pe deputatul Gheorghe Coman. Însă, aşa cum se anunţa încă de zilele trecute, întâlnirea dintre conducerea centrală a PC şi fosta conducere a organizaţiei judeţene a fost una extrem de tensionată.

Fostul preşedinte, Gheorghe Vlase, susţinut de un grup de membri, nu a vrut sub nicio formă să pice de acord cu numirea lui Gheorghe Coman la conducerea PC Buzău. Vlase şi susţinătorii săi, între care şi fostul judecător Gheorghe Pană, i-au reproşat senatorului conservator că modalitatea prin care deputatul Gheorghe Coman a fost pus şef peste noapte nu este statutară atâta timp cât nu s-a primit de la centru niciun document prin care să fie revocat de la conducerea filialei.

„Conform statutului, revocarea mea trebuia făcută de Biroul Permanent al Partidului Conservator. Nu au putut să ne impună fără hârtii un preşedinte pe care îl vor ei. Coman are extrem de puţină experienţă politică, are opt clase şi o şcoală de şoferi. În plus de asta, Gheorghe Coman are o serie de dosare penale pentru exploatări ilegale ale prundului Buzăului”, a precizat fostul preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PC Buzău, Gheorghe Vlase.

Conferinţa de presă nu a durat prea mult însă. Pentru că atmosfera din sediul PC era foarte tensionată iar susţinătorii lui Gheorghe Vlase nu au dorit să iasă din sediu pentru a se putea desfăşura în linişte conferinţa de presă, preşedintele executiv al PC şi noul preşedinte interimar al Organizaţiei Judeţene a PC Buzău au mers la Biroul Parlamentar al deputatului Gheorghe Coman, acolo unde au făcut precizări legate de noua conducere a Organizaţiei Judeţene.

Aici, preşedintele executiv al PC, senatorul Vasile Nistor, a mărturisit care au fost motivele pentru care fostul lider al PC Buzău a pierdut funcţia de preşedinte interimar în favoarea deputatului Gheorghe Coman. „Am făcut o evaluare a tuturor organizaţiilor judeţene ale Partidului Conservator iar organizaţia din Buzău a obţinut un punctaj foarte mic. Nu ştiu de ce domnul Vlase s-a certat cu toată lumea din USL şi a candidat singur dar cert este că în urma alegerilor locale a obţinut doar 30 de consilieri locali în judeţ iar dumnealui a obţinut în cursa pentru Primăria Buzău doar 20 de voturi. În aceste condiţii, am decis ca domnul Gheorghe Vlase să fie revocat din funcţie din cauza rezultatelor slabe dar acest lucru nu se putea face înaintea alegerilor parlamentare. O altă hotărâre pe care am luat-o a fost aceea că dacă vom reuşi să atragem în PC parlamentari aleşi pe listele altor partide atunci aceştia să devină preşedinţi de organizaţii, acolo unde rezultatele au fost extrem de slabe, ceea ce s-a întâmplat şi la Buzău”, a precizat preşedintele executiv al Partidului Conservator, Vasile Nistor.

În schimb, conservatorii buzoieni declară că nu au de gând să îl accepte pe noul lider interimar. De aceea, zilele următoare se anunţă foarte tensionate.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI