VIDEO Au fost inaugurate fântânile arteziene instalate în principalele parcuri din Buzău

Cinci fântâni arteziene, două instalate în Parcul Crâng și trei în Parcul Tineretului, au fost inaugurate în acest weekend. Cele două parcuri au devenit astfel mai atrăgătoare, spune primarul Buzăului.

Funcţionarea artezienelor va îmbunătăţi, prin oxigenare, şi calitatea apei din lac. Autorităţile spun că artezienele vor deveni puncte de atracţie pentru buzoieni şi vor înfrumuseţa cele două zone verzi.

- Promo -

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a mai declarat că investiţia face parte din strategia de îmbunătăţire a mediul de viaţa din municipiu după ce s-a constatat că în ultimii zece ani temperatura medie anuală din oraş a crescut cu 1,3 grade Celsius.

Potrivit proiectului, Parcul Crâng are două fântani arteziene poziţionate simetric faţă de insula mare a lacului, formând litera ”S”. Fiecare arteziană generează zece jeturi verticale care ating o înălţime de 9-10 metri.

În Parcul Tineretului sunt instalate trei fântâni arteziene. Două dintre ele sunt poziţionate pe partea din dreapta a lacului, în faţa amfiteatrului, şi una pe partea stângă a lacului.

Fiecare fântână este dotată cu un jet central vertical care atinge înălţimea de 25-30 metri, şase jeturi pe inelul median cu înălţime de 14-15 metri şi 12 jeturi pe inelul exterior cu înălţime de 7-8 metri.

Fiecare jet este alimentat de o pompă şi spoturi de tip LED care pot fi controlate individual pentru a fi realizate jocuri de apă şi lumină.

Fii Reporter