miercuri, 22 mai, 2024

Sute de buzoieni au încasat ilegal ajutor pentru încălzire, iarna trecută

Sute de buzoieni au încasat ilegal ajutor pentru încălzire, iarna trecută

Facebook
Twitter
Email

Un număr de 200 de persoane din Buzău au obţinut ilegal subvenţii pentru încălzire în iarna trecută iar acum sunt nevoite să le returneze. Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale i-a descoperit pe cei care au încasat ilegal subvenţiile, în urma unor controale desfăşurate în ultima perioadă. Un control efectuat în perioada 18 iulie – 17 septembrie de Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale Buzău a scos la iveală neregulile practicate de buzoienii care au primit necuvenit ajutorul de încălzire. Dintre cei 200 de buzoieni care au obţinut subvenţiile deşi nu îndeplineau criteriile pentru acordarea lor, mulţi susţin că au făcut-o din neştiinţă. Fie au avut venituri mai mari decât plafoanele pentru care se acordau ajutoarele, fie deţineau proprietăţi sau alte bunuri.

Potrivit legislaţiei, sunt excluse de la acordarea subvenţiilor pentru încălzire persoanele sau familiile care au în proprietate şi alte bunuri imobile, mobile, terenuri, animale sau păsări, conform listei publicate anul trecut. Buzoienii care au încasat ilegal ajutoare pentru căldură în iarna anului trecut vor trebui să le restituie integral.

În judeţul Buzău, peste 50.000 de beneficiari au primit subvenţii pentru încălzirea cu energie termică furnizată sistem centralizat, gaze naturale sau lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri.
Este vorba despre persoane singure sau familii care nu-şi pot asigura menţinerea locuinţei în condiţii adecvate de temperatură şi ale căror venituri medii lunare pe membru de familie sunt situate între 786 de lei în cazul familiilor şi 1.082 lei în cazul persoanei singure.

Pentru a beneficia de aceste ajutoare, consumatorii trebuie să prezinte documente justificative privind componenţa familiei, veniturile realizate şi situaţia juridică a locuinţei, pentru a se evita acordarea de drepturi necuvenite şi înregistrarea de debite ce nu pot fi recuperate.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.