Primarul din Rușețu, în vizorul ANI pentru că și-a trimis soția în comisia de organizare a alegerilor locale

Conform inspectorilor ANI, primarul Florin Snaea și-a desemnat soția să facă parte din personalul tehnic auxiliar al Biroului Electoral de Circumscripție comunală, la alegerile din 2020, când el a candidat pentru funcția de primar.

Conform Agenției Naționale de Integritate, Snae s-a aflat în conflict de interese administrativ în momentul în care „în perioada exercitării mandatului 2016-2020, a emis, la data de 20 august 2020, Dispoziția privind suplimentarea personalului tehnic auxiliar pe lângă Biroul Electoral de Circumscripție Electorală nr. 64 – Rușețu, prin care soția sa a fost desemnată personal tehnic auxiliar al Biroului Electoral de Circumscripție Comunală Rușețu”.

- Promo -

Conform aceleiași surse, primarul din Rușețu a încălcat prevederile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003 – care precizează că „primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul sau ori rudele sale de gradul I” – coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, în care se specifică faptul că „alesul local aflat în conflict de interese în condițiile prevăzute de cartea I, titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, are obligația să se abțină de la emiterea sau participarea /la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru soț, soție sau rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv”.

Primarul din Rușețu, Florin Snae, a precizat că va face contestația la decizia ANI care l-a plasat în conflict de interese administrativ.

Soția lui Snae este inspector la Registrul Agricol iar la alegerile locale din 2020 a făcut parte din Biroul Electoral de Circumscripție, ca personal auxiliar. Aceasta ar fi returnat suma de 1.260 de lei obținută pentru activitatea de atunci.

Fii Reporter