Primarul comunei Beceni, speriat că în localitatea sa ar putea fi cazați temporar pacienți cu risc de transmitere a coronavirusului

Primarul din Beceni contestă decizia autorităților buzoiene ca fosta tabără de la Arbănași să fie destinată unui centru de carantină pentru persoanele cu risc înalt de transmitere a infectiei cu coronavirus. Acesta spune că măsura ar genera un real pericol atât pentru pacienți cât și pentru locuitorii comunei Beceni.

După ce a aflat că în comuna lor ar putea fi cazați temporar cetățeni întorși din China, primarul din Beceni, pe raza căreia se află tabăra dezafectată, a reacționat pe Facebook.

”Având în vedere starea deplorabilă a fostei tabere care nu corespunde unor norme minime de igienă, nu are apă potabilă, nu dispune de grupuri sanitare, împrejmuirea ei nu este securizată, iar clădirile nu sunt compartimentate pentru a fi pregătite pentru astfel de situații, consider că acesta decizie este un real pericol, atât pentru pacienți cât și pentru locuitorii comunei Beceni”, a scris primarul Laurențiu Constantin pe Facebook.

Acesta consideră că, nefiind o situație de urgență, Prefectura Buzău are timpul necesar să pregătească și să amenajeze o altă locație situată intr-o altă zonă a județului și care să fie destinată unei zone de carantină, cum au făcut și alte orașe și județe din țară pentru a evita riscul unei contaminări.

”Nu este posibil să ne batem joc de sănătatea unor oameni supuși unor investigații, cum nu este posibil să ne batem joc nici de locuitorii comunei Beceni și ai Văii Slănicului. Fac apel la toți factorii de decizie să cântărească bine acestă hotărârea luată, întrucât consider că acestă decizie a fost luată nefiind informați și neștiind că în acest moment fosta Tabăra Școlară de la Arbanasi nu îndeplinește condiții nici pentru cazarea copiilor”, a subliniat primarul din Beceni.

Autoritățile locale vor înainta mai multor instituții ale statului memorii justificative care să demonstreze că, explică primarul, ”decizia a fost luată în necunoștință de cauză și vă asigur că voi depune toate eforturile pentru anulare acestei hotărâri, iar în cazul în care nu vom primi un răspuns pozitiv, vom convoca Comitetul Local pentru Situații de Urgentă, iar acțiunea va fi ferma și bazată pe sprijinul dumneavoastră, ducând până la blocarea cailor de acces către această locație părăsită”.

Reacția este nejustificată, spun reprezentanții Prefecturii, atât timp cât este foarte puțin probabil ca centrul de carantină să fie activat.

”Deocamdată, persoanele care ar declara că au intrat în contact cu persoane infectate ar fi internate la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș – București. Doar dacă s-ar depăși capacitatea institutului, iar persoanele respective ar vrea să ajungă la Buzău se va folosi tabăra de la Arbănași. E o situație ipotetică, dar e bine să ne luăm măsuri din timp”, a declarat Denis Baciu, purtător de cuvânt Prefectura Buzău.

În cursul zilei de luni, Prefectura Buzău a luat decizia ca Tabără Școlară de la Arbănași să fie destinată unui centru de carantină pentru persoanele cu risc înalt de transmitere a infectiei cu coronavirus.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI