Pesta porcină africană face ravagii în județul Buzău

Județul Buzău se menține în topul județelor în care pesta porcină a făcut ravagii în acest an. 350 de porci din gospodăriile oamenilor și alte aproape 18.000 de capete crescute în ferme au fost ucise după ce au fost depistate cu virusul pestei porcine africane.

Din păcate, acest virus continuă să se extindă. Doar în ultima perioadă, la Buzău, au fost depistate patru noi focare, ceea ce plasează județul pe locul 3 la nivel național, după județele Ialomița și Teleorman.

- Promo -

În ciuda acestor statistici îngrijorătoare, sunt încă gospodari care nu respectă regulile minime care să le apere porcii. Pe de altă parte, unii buzoieni au renunțat să mai crească porci în propriile gospodării de frica virusului.

Fii Reporter