sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Pasajul subteran de la Gară a intrat în reabilitare. Asfaltul va fi înlocuit cu pavele

Pasajul subteran de la Gară a intrat în reabilitare. Asfaltul va fi înlocuit cu pavele

Facebook
Twitter
Email

Pasajul subteran care face legătura între peroanele Gării Buzău dar și între Bulevardul Gării și cartierul Mihai Viteazu a intrat, în sfârșit, în reparații. Lucrările care urmează să fie încheiate până în săptămâna mare a Paștelui vor costa 15.000 de euro. 

Calvarul cetățenilor care sunt nevoiți să parcurgă zilnic tunelul lung de 200 de metri în condiții mizere a luat sfârșit. Pe lângă treptele care asigură accesul în pasaj, mai sunt reabilitate suprafața pietonală dar și pereții. De asemenea, se vor amenaja rigole pentru a se evita inundațiile în tunel.

„După terminarea lucrărilor, trecerea prin acel pasaj se va face în mod civilizat. În locul acelui asfalt crăpat avem de gând să punem pavele. Facem și rigole de scurgere pe laterale”, a declarat viceprimarul municipiului Buzău, Fănică Bârlă.

Suma alocată de Primăria Buzău este de cel mult 15.000 de euro, astfel că lucrarea a fost încredințată unei firme buzoiene, fără licitație prealabilă.

Gara CFR Buzău a beneficiat de o campanie de reabilitare care s-a desfăşurat între anii 2005 şi 2009, cu o investiţie de peste cinci milioane de lei. În cadrul lucrărilor s-au realizat: consolidarea structurii de rezistenţă a clădirii de călători, înlocuirea integrală a tâmplăriei exterioare şi interioare şi a instalaţiilor aferente clădirii, refacerea integrală a finisajelor interioare şi exterioare, repararea acoperişului cu înlocuirea integrală a invelitorii acestuia, racordarea clădirii la reţelele de utilităţi ale municipiului – apă, canalizare şi gaze, dotarea clădirii cu centrală termică proprie, alimentată cu gaze naturale.

S-au efectuat lucrări la recompartimentarea parterului clădirii prin care s-a redus suprafaţa birourilor administrative şi s-a extins suprafaţa destinată spaţiilor comerciale şi a acceselor pentru deservirea publicului călător. A fost construit un nou grup sanitar pentru publicul călător dotat conform normelor actuale şi a fost refăcut peronul de la linia 1, care a impus înlocuirea integrală a copertinei acestuia. Gara Buzău, împreună cu alte 15 staţii de cale ferată, a fost reabilitată cu finanţare Credit Suisse First Boston International, în valoare de 60 milioane USD.

În ultimii ani, clădirea complet refăcută a gării contrasta puternic cu pasajul pietonal, lung de 200 de metri, care face legătura atât între peroane cât şi între bulevardul Gării şi cartierul Mihai Viteazul.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.

Actualitate

Împrumutul rapid: Când timpul este esential

În lumea finanțelor personale, un împrumut rapid poate oferi soluții rapide și eficiente dacă te confrunți cu probleme financiare urgente sau imprevizibile. Asemenea unui buton