sâmbătă, 12 octombrie, 2024

Parlamentarii au aflat astăzi de la deputatul Adrian Mocanu despre drama polițiștilor locali buzoieni care vor fi disponibilizați

Parlamentarii au aflat astăzi de la deputatul Adrian Mocanu despre drama polițiștilor locali buzoieni care vor fi disponibilizați

Facebook
Twitter
Email

Deputatul Adrian Mocanu, preşedintele organizației Buzău a Partidului Mișcarea Populară, a susţinut, marţi, o declaraţie politică în Camera Deputaţilor, având că temă situaţia de la nivelul Poliției Locale Buzău unde mai mult de 300 de angajați ar putea rămâne fără un loc de muncă.

Iată documentul despre „situaţia legală şi socială gravă în care sunt puşi angajaţii Poliţiei Locale Buzău prin modul abuziv şi ilegal în care primarul PSD Toma Constantin alege să conducă Primăria Municipiului Buzău”:

„Aduc în atenţia Camerei Deputaţilor o situaţie gravă care se petrece la Primăria Municipiului Buzău şi care are un impact dur asupra câtorva sute de angajaţi ai Poliţiei Locale. Pretinzând că are în vedere aducerea la bugetul local a unor lichidităţi necesare efectuării de investiţii în Municipiu şi arogându-şi menirea de a îndrepta o serie de presupuse ilegalităţi comise de fosta conducere a unităţii administrativ-teritoriale, noul primar al Municipiului Buzău, Toma Constantin, a anunţat că va disponibiliza sute de angajaţi ai Poliţiei Locale, pe considerentul că ar fi fost angajaţi ilegal. Această concluzie nu are suport juridic şi administrativ, prezintă posibilităţi de interese ascunse care pot favoriza firmele private de securitate şi loveşte direct condiţiile de trăi ale celor implicaţi. Domnul primar şi-a făcut din subiectul respectiv o campanie de imagine în toată regulă, campanie instrumentată şi prin folosirea unor neadevăruri în declaraţiile publice făcute pe acest subiect. În profund dezacord cu realitatea, Toma Constantin a afirmat că poliţiştii locali au salarii uriaşe, care depăşesc 3.000 de lei.

Acţiunile domnului primar în acest caz sunt abuzive, ilegale şi trebuie să înceteze. Însă, dincolo de aspectele legale ale chestiunii, care vor fi lămurite în instanţa de judecată, situaţia de la Buzău este importantă mai ales în ceea ce priveşte soarta celor câteva sute de oameni afectaţi de intenţiile noului primar. Este inadmisibil să câştigi alegerile locale promiţând crearea de locuri de muncă doar pentru că, după finalizarea campaniei electorale, să începi să dai oamenii afară, fără suport legal.

M-am întâlnit cu peste 80 de reprezentanţi ai Poliţiei Locale Buzău, care au reclamat abuzurile grave săvârşite de primarul PSD Toma Constantin. Aceştia au reclamat faptul că primarul Toma face personal presiuni asupra directorilor unităţilor şcolare din municipiul Buzău, cerându-le rezilierea contractelor cu Poliţia Locală. Acest fapt este inadmisibil, excede în mod clar competenţelor primarului şi se constituie într-o fapta care poartă numele de abuz în funcţie. În lumina sesizărilor poliţiştilor locali, semnalele publice potrivit cărora Toma Constantin încearcă favorizarea unor firme de pază pentru obţinerea de contracte cu instituţiile publice capătă formă şi credibilitate.

Având în vedere că acest caz are implicaţii grave ce ţin de siguranţă cetăţeanului, este nevoie de o mediere legală şi instituţională a situaţiei pentru că abuzurile de la Buzău să înceteze. Cer încă odată primarului Toma Constantin, şi de la tribună Camerei Deputaţilor, să se ocupe cu adevărat de gestionarea administraţiei publice locale şi să lase la o parte ilegalităţile şi jocurile cu evidente mize financiare”.

 

 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.