La începutul anului viitor vom putea circula pe noul pod de la Vadu Pașii

Noul pod de la Vadu Pașii va fi gata mai repede decât se credea. Aceasta este convingerea președintelui CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu, conturată după ce a aflat că lucrările la pod au avansat surprinzător de repede, datorită condițiilor meteo favorabile.

Lucrările la podul de la Vadu Paşii, care leagă Muntenia de Moldova, sunt avansate, constructorul reuşind chiar să depăşească ritmul pe care și-l propusese.

Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău este de părere că dacă lucrările vor continua în aceeași notă, la începutul anului 2019 se va putea circula pe noul pod.

Constructorul este cu atât mai motivat, cu cât a primit banii pe lucrare. Plata s-a făcut din bugetul Consiliului Judeţean, urmând ca Ministerul Dezvoltării Regionale să returneze apoi sumele în bugetul judeţului Buzău.

Celebrul inginer Anghel Saligny a construit podul de la Vadu Paşii în 1886 pentru a face legătura feroviară între Muntenia şi Moldova. După cel de-al Doilea Război Mondial, podul a devenit unul rutier, care a funcţionat aproape o jumătate de secol.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI