vineri, 1 decembrie, 2023

La Buzău, patru societăți vor asigura deszăpezirea drumurilor județene

La Buzău, patru societăți vor asigura deszăpezirea drumurilor județene

Facebook
Twitter
Email
Consiliul Județean Buzău a desemnat firmele care vor deszăpezi în această iarnă drumurile județene. Lista celor patru societăți care au câştigat licitațiile este neschimbată de ani de zile. Costurile intervenţiilor din această iarnă sunt estimate la peste 9 milioane de lei, sumă mai mică față de sezonul trecut. 

Pentru a putea asigura deszăpezirea în bune condiții a drumurilor din loturile adjudecate, societățile au fost nevoite să facă dovada unei dotări minime necesare din punct de vedere al utilajelor pe care le vor folosi.
 
Gecotrans Construcții Industriale și Civile se va ocupa de zona 1 Buzău, iar Nikost Impex va interveni în zona 2 Râmnicu Sărat. Totodată, firma Mecan Construct, ce aparţine fostului consilier judeţean Dumitru Dobrică, va asigura deszăpezirea drumurilor aflate în zonele 3 și 4, Pogoanele, respectiv Șețu, iar Conferic SA se va ocupa de zona 5 Vintilă Vodă. 
 
Suma estimată de CJ pentru operaţiunile de întreţinere a drumurilor pe timp de iarnă este de 9,29 milioane de lei iar valoarea finală va fi stabilită primăvara viitoare în funcţie de intervenţiile firmelor de deszăpezire.
 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.