Încep lucrările pe drumul județean 203K, pe tronsonul Vadu Pașii- Robeasca

Autoritățile județene au semnat ordinul de începere , iar execuția lucrărilor va fi demarată la începutul săptămânii viitoare. Reabilitarea drumului ar urma să se încheie peste 2 ani.

Președintele Consiliului Județean a semnat ordinul de începere a lucrărilor pe Drumul Județean 203K, pe tronsonul Vadu Paşii – Robeasca, la limită cu județul Brăila.

Lucrările vor fi executate de o societate din Slobozia, aceeași firmă care realizează reabilitarea tronsonului Mărăcineni- Podul Muncii. Execuția lucrărilor va începe luni, 28 octombrie, iar perioada de finalizare este de maximum 24 de luni.

Tronsonul de drum județean va fi modernizat la standarde europene, fiind finanțat prin Programul Operațional Regional 2017-2020. Valoarea proiectului este de 27 milioane de euro. Lucrările pe acest tronson vor fi unele complexe, însă nu atât de complicate precum cele de pe ruta Mărăcineni- Podul Muncii.

Lungimea tronsonului ce va fi modernizat este de 37 de kilometri.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI