sâmbătă, 20 iulie, 2024

Fostul lider PNL Buzău, George Scutaru, a fost trimis în judecată, într-un dosar de corupție

Fostul lider PNL Buzău, George Scutaru, a fost trimis în judecată, într-un dosar de corupție

Facebook
Twitter
Email
Fostul președinte al PNL Buzău, George Scutaru, a fost trimis în judecată de DNA, împreună cu Dan Ştefan Motreanu, deputat și vicepreşedinte PNL, pentru spălare de bani în dosarul „Mită pentru partid”. Fostul consilier al preşedintelui Klaus Iohannis este acuzat de procurorii anticorupție de săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar a inculpatului Scutaru George-Adrian, la data faptelor deputat și membru cu funcție de conducere într-un partid, cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor. 
 
Au mai fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații Motreanu Dan Ștefan și Schaer Ana Maria, administrator al unei societăți comerciale, ambii pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor. 
 
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în cursul anului 2008, o persoană cu funcție de conducere în administrația locală – denunțător în prezenta cauză – a pretins și primit de la o altă persoană suma de aproximativ 1 milion euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafețe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.
 
Din suma de 700.000 euro, bani primiți efectiv de persoana denunțătoare, aceasta le-a remis inculpaților Scutaru George-Adrian și Motreanu Dan Ștefan sumele de 170.000 euro, respectiv 250.000 euro, conform unei înțelegeri anterioare. Ambele sume au fost date în același scop, respectiv pentru finanțarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale și generale), a candidaților partidului din care fac parte cele două persoane ultim menționate.
 
Pentru a disimula proveniența acestor sume de bani, inculpații Scutaru George-Adrian, Motreanu Dan Ștefan și Schaer Ana Maria au inițiat un mecanism financiar fictiv, folosindu-se de documente justificative ce nu corespund realității, prin care suma de 1.213.085 lei a fost transferată, în mai multe tranșe, din contul societății administrată de către aceasta din urmă către o firmă care a produs articole de vestimentație folosite ca materiale în campania electorală.
 
În cauză, față de toți cei trei inculpați, a fost dispusă măsura sechestrului asigurator și poprire asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea inculpaților, până la concurența sumei de 1.213.090 lei, sumă care a fost efectiv plătită firmei producătoare a materialelor electorale.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.