Florina Stoian, inspectorul general al ISJ Buzău, s-a înscris în ALDE

ALDE Buzău este partidul în care a intrat, miercuri, șefa învățământului buzoian, Florina Stoian, cea care tocmai a câștigat, alături de adjunctele Nela Wamsiedel și Daniela Palcău, procesul cu Ministerul Educației.

Florina Stoian a apărut la conferința de astăzi, organizată la sediul ALDE, la masă cu Ministrul Mediului și vicepremierul Grațiela Gavrilescu, senatorul Dorin Bădulescu și deputatul Adrian Mocanu.

Fost membru PDL iar apoi PNL, Florina Stoian a decis să se înscrie într-un nou partid politic pentru a avea parte de „protecția politică” care i-a lipsit în ultimii ani și fără de care a fost „atacată din toate părțile”.

„Astăzi m-am înscris în ALDE, am venit lângă oameni pe care îi cunosc și cu care am lucrat în politică împreună. În ultimii doi ani eu m-am detașat de politică și nu am vrut să fac politică la IȘJ dar ați văzut că nu a fost bine pentru că am fost lovită din toate părțile. Acum am primit sprijinul ALDE și am încredere că cu această echipă vom obține rezultate foarte bune”, a declarat Florina Stoian într-o conferință de presă.

Noul membru ALDE a declarat că nu are cunoștință să mai existe un alt reprezentant din Inspectoratul Școlar Județean care să adere la aceeași formațiune politică. Totodată, Florina Stoian a adăugat că nu vizează neapărat o funcție în ALDE și că orice sarcină i se va da o va realiza fără rezerve.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI