joi, 22 februarie, 2024

Din octombrie, tarif majorat pentru ridicarea gunoiului în municipiul Buzău

Din octombrie, tarif majorat pentru ridicarea gunoiului în municipiul Buzău

Facebook
Twitter
Email

Cresc tarifele pentru serviciile de salubrizare în municipiul Buzău. De luna viitoare, buzoienii vor plăti o taxă lunară de 7,26 lei de persoană, faţă de 6,45 lei în prezent, pentru colectarea, transportul şi depozitarea gunoiului ridicat de la rampe sau din faţa locuinţei. Societatea care asigură salubrizarea în oraşul Buzău a propus modificarea tarifelor pentru serviciile publice de salubrizare, motivată prin creşterea salariului minim pe economie de la 600 lei la 800 lei, a preţurilor combustibililor, a cheltuielilor cu amortizarea ca urmare a dotării cu utilaje noi, uzurii recipienţilor de colectare a gunoiului menajer, majorării taxei R.C.A., impozitului auto, licenţelor de execuţie şi licenţelor de transport.

Noile niveluri ale tarifelor propuse au fost avizate favorabil de comsiile de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Buzău, iar proiectul de hotărâre va fi supus votului consilierilor locali în şedinţa din 26 septembrie, potrivit anunţului postat pe site-ul Primăriei Buzău, acolo unde documentul se află în dezbatere publică.

Pentru agenţii economici şi instituţii, tarifele rămân neschimbate, în timp ce Primăria va avea de achitat facturi mai mari pentru curăţenia de pe străzi şi din alte spaţii publice, dar şi pentru operaţiunile de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.