Demersuri pentru înființarea unui aeroport civil pe aerodromul militar de la Boboc

Aerodromul militar de la Boboc ar putea avea și o pistă destinată avioanelor de tip cargo, la solicitarea unui investitor din Statele Unite ale Americii care intenționează să deschidă fabrică la Buzău. Anunțul a fost făcut de primarul Constantin Toma, la finalul ședinței extraordinare a Consiliului Local.

Edilul șef a spus că a avut întâlniri cu oameni de afaceri care doresc să investească la Buzău, dar și că a înaintat o listă cu proiecte europene în valoare de 31,5 milioane de euro pentru Buzău, pe care a depus-o la Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Est.

„M-am întâlnit cu firme din Italia, din Taiwan și din Cehia. Sunt solicitări și am avut deja o întâlnire cu o mare firmă din Statele Unite, care solicită 6-8 hectare pentru o investiție. Două dintre firme au pus problema transformării unei părți din aerodromul militar de la Boboc în aeroport civil, pentru a putea opera avioane civile cargo. Investitorul american a pus problema că ar putea avea 7-8 curse cu avionul tip cargo de aici și este interesat să aibă un aeroport civil aproape de fabrica pe care intenționează să o construiască aici, la Buzău”, a spus Constantin Toma, care a specificat că, deocamdată, nu poate furniza mai multe amănunte în legătură cu această posibilă mare investiție.

Constantin Toma a mai spus că, pentru atragerea de investitori în municipiu, la nivelul instituției pe care o conduce se va face un inventar al terenurilor și clădirilor disponibile din Buzău, indiferent de forma de proprietate a acestora, care ar putea deveni interesante pentru cei care ar dori să facă afaceri la Buzău.

Fii Reporter