De ce a refuzat viceprimarul Ionuț Apostu funcţia de preşedinte cu rang de secretar de stat

Ionuț Apostu a refuzat numirea de către premierul Grindeanu în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), decizie publicată în Monitorul Oficial. Anunțul a fost făcut printr-o postare pe Facebook, în care Apostu spune că rămâne viceprimar al Buzăului.

”Întotdeauna am considerat că a fi în serviciul public și a sluji interesele cetățenilor este cel mai onorant lucru, indiferent de funcția pe care o ocupi la un moment dat.
Aceasta este rațiunea pentru care am acceptat să ocup funcția de președinte al Administrației Fondului pentru Mediu, cu rang de secretar de stat.
În urma unei analize obiective bazată și pe motive de natură personală, și având la dispoziție un termen legal de 15 zile în care puteam opta între diferitele funcții publice, am decis să mă retrag din această demnitate și să fiu în continuare viceprimarul orașului Buzău.
Îi asigur pe toți buzoienii că îmi voi dedica întreaga experiență în administrație pentru continuarea proiectelor de care cetățenii acestui oraș au atâta nevoie.”, a scris Ionuț Apostu.

Liderul PSD Buzău, deputatul Marcel Ciolacu, îl felicită pe Apostu pentru decizia luată: „Îl felicit pe Ionuț pentru gestul făcut, tot printr-o postare pe Facebook. ”De multe ori, în mod nedrept, a face politică se reduce la funcții și la oamenii care le ocupă. Iată că Ionuț a preferat să facă în continuare politica cetățeanului și să rămână acasă, la Buzău. Îi apreciez curajul și onestitatea și îi urez mult succes în activitatea de viceprimar!”, a scris Ciolacu pe Facebook.

Fii Reporter
Loading...