De ce a decis social-democratul Fănică Bîrlă să demisioneze din Consiliul Local Municipal

Social-democratul Fănică Bîrlă a demisionat luni la funcția de consilier municipal. Acesta a fost consilier local, începând din anul 2000, a fost viceprimar al municipiului Buzău şi, pentru o scurtă perioadă, primar interimar pe finalul mandatului lui Constantin Boşcodeală.

Fănică Bîrlă a a declarat că a făcut acest pas pentru a putea ocupa un post de execuţie în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, pentru care a susţinut şi promovat un concurs.

Este vorba mai precis despre postul de inginer în cadrul Biroului Tehnic al direcției, calitatea de funcționar public la DGASPC fiind incompatibilă cu cea de ales municipal.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI